Singura ta șansă să apari într-un film de Ridley Scott: ce trebuie să faci pentru proiectul YouTube

de: Alexandru Puiu
09 07. 2020

Ridley Scott este asociat de cele mai multe ori cu Alien, Blade Runner sau The Martian, dar tot el s-a aflat în spatele unor documentare fascinante, precum Life in a day.

În urmă cu 10 ani, Ridley Scott și Kevin Macdonald au făcut echipă pentru realizarea unui documentar intitulat Life in a day. Acela a fost primul proiect care implica realizarea unui colaj din clipuri primite de la publicul larg, cu scopul de a spune povestea unei zile în diferite colțuri ale lumii.

La distanță de un deceniu, cei doi vor să repete experiența de atunci și te invită să participi. Al doilea Life in a Day, implică să filmezi o parte din ziua ta de pe 25 iulie 2020. O echipă formată din 30 de persoane va parcurge întregul material trimis de oameni din fiecare colț al mapamondului, trei persoane se vor ocupa de editare, iar Macdonald va fi responsabil de realizarea ”produsului finit”, din poziția de regizor.

Life in a day 2020 va avea premiera la festivalul Sundance în 2021 și, în mod evident, pe YouTube. Ca referință, și primul film Life in a Day a fost realizat în colaborare cu platforma de streaming a celor de la Google în urmă cu 10 ani, acesta este și motivul pentru care îl poți vedea mai jos, dacă nu ai făcut-o deja, în varianta integrală. Are o oră și 34 de minute, dar este o experiență emoționantă. L-am văzut la momentul apariției și mi-a rămas în minte.

Dacă vrei să participi și tu cu un filmuleț în documentar, există câteva restricții pe care trebuie să le ai în vedere și le găsești aici. Nu sunt multe sau exagerate. Ai nevoie de acordul tuturor persoanelor pe care le-ai filmat pentru a trimite clipul și nu ai voie să incluzi muzică pe coloana sonoră, pentru că este complicată obținerea drepturilor de autor pentru aproape orice piesă.

Nu este sigur că filmarea ta va fi inclusă în produsul final, dar îți poți amplifica șansele de reușită prin filmarea pe landscape, la rezoluție cât mai mare și, de preferat, cu un microfon extern. Ai timp până pe  2 august ca să-ți înscrii creația în competiție.