Se întâmplă la Banca Transilvania chiar acum: mutare uimitoare pentru piața din România
În ciuda anului destul de dificil, Banca Transilvania are o veste care o face să se remarce între celelalte bănci din România. În concurența cu ING, Raiffeisen sau OTP, BT stă foarte bine.
În prezent, Banca Transilvania e cea mai mare bancă din România. Asta după ce-a preluat Volksbank și Bancpost. E, totodată, în topul numărului mediu de salariați.
Banca Transilvania avea în 2019 un număr mediu de 7.772 de salariaţi, cu 2.273 mai mulţi faţă de 2009. Volumul cheltuielilor de personal este aproape triplu, după cum scrie ZF. În 2019 a ajuns la 899 milioane de lei, după cum reiese din rapoartele băncii şi din datele transmise de Registrul Comerţului.
Pe locul doi în topul salariaților e ING Bank. Erau în 2019 un număr mediu de angajaţi de 2.115, în creştere cu 922 comparativ cu 2009, an în care îşi făceau simţită prezenţa pe piaţa locală semnele crizei financiare mondiale. Cheltuielile de personal la ING Bank s-au triplat în ultimul deceniu. Apoi, OTP Bank închide acest top trei cu plus 388 de salariați.
În fine, de la BCR, Raiffeisen şi BRD au plecat cei mai mulţi angajaţi în intervalul 2009-2019.
Funcția de la Banca Transilvania de care să știi în BT Pay
În 2020, Banca Transilvania a tras tare de digitalizare și s-a concentrat pe aplicația BT Pay. O funcționalitate de care e bine să știi privește retragerea de cash.
În BT Pay poți retrage bani de la ATM fără card și fără telefon, pe baza unui cod generat din aplicație, după cum a transmis banca și pe Facebook. Accesezi opțiunea Retrage cash, alegi cardul de pe care vrei să retragi banii, selectezi suma dorită și numărul de telefon către care dorești să trimiți codul aferent operațiunii.
Numărul de telefon poate fi selectat din agendă sau introdus manual.
În termen de 60 de minute de la generarea codului, mergi la orice ATM BT, selectezi opțiunea Cash fără card de pe ecranului bancomatului, tastezi codul primit prin SMS și suma. Și asta-i tot.