Se întâmplă azi: cea mai mare schimbare în Wuhan, locul de unde a început pandemia
Wuhan este considerat de mulți ca fiind locul de unde a început pandemia de Covid-19. Metropola chinezească trece în aceste zile printr-o transformare importantă.
În urmă cu câteva ore, orașul Wuhan din China a început să revină la normal, din prisma activității cetățenilor. Primii pași în această direcție au fost făcuți în noaptea de marți spre miercuri. Ca referință, acum s-au ridicat restricțiile de circulație impuse pe 23 ianuarie 2020. Atunci s-a dat startul unei perioade de 11 săptămâni de carantină, conform EFE și AFP.
Efectele ridicării restricțiilor s-au simțit imediat. Sute de oameni care au fost blocați efectiv în oraș pe această perioadă s-au grăbit să ajungă la gară pentru a se întoarce la familii. „Am fost închis timp de 77 de zile!”, s-a bucurat un călător, nerăbdător să se întoarcă la Changsha, localitate situată la 350 km de Wuhan.
Ieșire din oraș au fost foarte aglomerate și pentru mașini. Sute de vehicule treceau la punctele de plată a taxei la ieşirea din oraş, unde până de curând erau instalate puncte de control ale poliţiei, conform imaginilor difuzate în direct la televiziunea de stat, scrie EFE. Deoarece se cunoștea momentul exact al ridicării restricțiilor, unii s-au așezat cu mașinile la coadă cu câteva ore înainte.
Publicația chineză Global Times a atras atenția asupra faptului că cei care s-au grăbit să plece din oraș nu sunt rezidenți, ci oameni care au fost luați prin surprindere de declararea carantinei și restricționarea circulației. Media locală este însă destul de rezervată când vine vorba de stingerea pandemiei, iar accepțiunea generală este că va mai trece mult timp până când Wuhan va reveni la viața normală.
Tot astăzi sunt reluate şi zborurile, cu excepţia celor internaţionale şi a celor directe cu Beijing, pe lângă circulaţia trenurilor, a autocarelor pe distanţe lungi, a taxiurilor şi a mijloacelor de transport în comun. Chiar și așa, au rămas în vigoare câteva restricții. Se efectuează în continuare controale de temperatură în complexele rezidențiale, iar cerința utilizării măștilor rămâne în vigoare. Școlile din provincia Hubei rămân închise, iar în centrele comerciale, supermarketurile sau parcurile care îşi redeschid porţile, afluxul de vizitatori va continua să fie limitat.