Scade vârsta de pensionare. Cine sunt românii care vor ieși mai devreme la pensie

de: Andrei Simion
04 05. 2020
Vlad Sargu / Unsplash

Există și vești bune în această perioadă tulbure. La Parlament e un proiect de lege care ar reduce vârsta de pensionare. Ce se întâmplă de acum?

Proiectul de lege a trecut prin adoptare tacită de Senat. Urmează Camera Deputaților, unde e și votul decisivi. Cei care ar beneficia de această lege a pensionării reduse, dacă va fi adoptată, sunt: soldații sau gradații, precum și o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură.

Ideea e să beneficieze de lege cei care au un statut special. Au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului, după cum se arată în acest proiect.

Scăderea vârstei de pensionare, un tratament egal pentru militari și poliștiți

Conform proiectului de lege de pensionare mai devreme, scopul este de a asigura un tratament egal pentru pentru militarii și polițiștii aflați în activitate, față de cei care au trecut în rezervă. Astfel, acesta prevede că și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă să poată beneficia de reducerea vârstei de pensionare, la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Dar vor fi și câteva condiții care trebuie îndeplinite, cum ar fi vechime minimă în muncă: cel puțin 25 de ani, iar cel puțin 15 ani să reprezinte vechimea în serviciu.

Aceste măsuri se mai regăsesc și într-un alt proiect de lege, înregistrat în aceeași perioadă (martie 2019) ca cel de față. Diferența este că cel vechi este propus de un membru al Guvernului precedent, schimbat în octombrie 2019 prin moțiune de cenzură. Votul decisiv de la Camera Deputaților e așteptat cu sufletul la gură de cei vizați.