De ce Samsung S20 e cea mai bună cameră foto pe care o poți avea cu tine
Sunt două moduri prin care poți evalua dacă un telefon nou e o achiziție justificată sau nu. În primul caz ai nevoie doar de un telefon care funcționează pentru sarcini de bază, de la stat pe internet la aplicații de mesagerie. În al doilea caz, și aici situația devine mai interesantă, vrei ceva mai mult, pentru că nu mai e doar un smartphone, e o investiție care te ajută în treburile pe care le-ai de făcut. În cel din urmă caz intră și seria Samsung Galaxy S20 de anul acesta.
[related]
Trecem printr-o dezbatere intensă în aceste vremuri. Bine, e una care a început în urmă cu vreo doi ani, dar în 2020 s-a accentuat. Ipoteza dezbaterii e asta: dacă telefoanele au devenit atât de bune, și nu mai costă atât de mult, de ce m-ar mai interesa modelele care-s vârf de portofoliu?
Pentru două treimi din utilizatorii de telefoane, dezbaterea respectivă e soluționată simplu: n-ai nevoie de cel mai scump model. Mai există însă acea treime, din care fac și eu parte, pentru care doar gama de top prezintă acele caracteristici și capabilități care îl fac demn de achiziție.
În 2020, Samsung are seria Galaxy S20 dintre care se remarcă și S20 Ultra, telefonul cu cameră de 108 megapixeli și cel mai bun hardware de care a dispus compania. Pentru experimentul meu de-a vedea cât de bun e vârful de portofoliu, eu am ales Samsung S20, versiunea cu ecran mai mic. Și asta dintr-un considerent destul de practic: mă uit destul de des la filme și seriale pe Netflix sau videouri pe YouTube în pat și mi-e mai ușor să folosesc cu o singură mână un model cu ecran mai mic. Astfel, dacă S20 Ultra e perfect din toate punctele de vedere, Samsung S20 pe care l-am folosit eu e perfectul simplu.
Ca să înțelegi însă ce caracterizează telefoanele din acest an trebuie să știi că încă de la finalul lui 2018 Samsung a început o transformare. A lansat atunci interfața One UI pentru Android care, până în prezent, a rămas cea mai utilă abordare pe segmentul acesta. E rapidă, cu un design modern și intuitivă pentru majoritatea utilizatorilor. Sigur, între timp a ajuns la versiunea 2.1, dar schimbarea radicală a fost făcută atunci. Astfel, în 2020, seria Galaxy S20 e ca o rafinare fără efort a unei idei bune.
Ce face o cameră foto excepțională, dincolo de senzor, sistem de AI sau tipul de lentile
Cele trei telefoane Samsung Galaxy S20 sunt diferențiate de două caracteristici principale: dimensiunea ecranelor și camera foto de 108 MP de pe S20 Ultra. Astfel, modelul pe care l-am folosit eu, într-o nuanță despre care aș putea spune că-i roz ponderat, are un ecran de 6,2 inci care-l face confortabil de ținut în buzunar și de folosit c-o singură mână. Îți faci griji cu privire la autonomie? N-ar trebui, pentru că, spre deosebire de alte generații ale seriei Galaxy S, Samsung n-a făcut economie la baterie: 4.000 mAh.
Ecranul e însă extrem de important, dacă nu te-ai prins de asta până acum. Cel de pe S20 are certificare HDR10+ și Dynamic AMOLED. De ce ți-ar păsa? Pentru că prima îți asigură un conținut video de-o calitate mai ridicată și cea de-a doua caracteristică asigură niște tonuri desăvârșite de negru, ca să nu mai zic culori foarte bune. Mă rog, nu trebuie să mă crezi pe mine, au zis-o specialiștii în ecrane mai bine.
Însă acest capitol e despre camera foto a cărei calitate o puteam doar intui după ce m-am obișnuit cu un nivel ridicat al acesteia încă de la Samsung Galaxy S10e din 2019. Doar că în 2020 Samsung a schimbat un pic lucrurile.
A păstrat un senzor de 12 megapixeli pentru camera wide (cea generală al cărei unghi de cuprindere e clasic pe toate telefoanele de peste un deceniu), are unul de 12 MP pentru ultrawide, iar surpriza e la senzorul pentru zoom: 64 MP cu 3x zoom hibrid. De ce e relevant acest senzor? Pentru că e folosit și pentru filmarea 8K pe care o poate face acest telefon. Da, 8K. Și chiar dacă nu folosești această rezoluție pentru video, tot e impresionant că un telefon poate trage așa.
Cele de mai sus țin însă de partea hardware și nu te gândești prea des la componente când faci poze sau filmezi. Așa că rămâne o întrebare: ce face o cameră foto bună pe un telefon, dincolo de caracteristicile tehnice?
Samsung a adăugat și îmbunătățit în ultimii ani aptitudinile de inteligență artificială pentru aplicația camerei foto. Însă, în definitiv, ce te interesează pe tine e cum arată produsul final. Și, după experiența mea cu S20, pot spune că arată foarte bine. Îmi bazez afirmația asta pe trei criterii: expunerea bună a unui cadru (chiar și în video), culori și stabilizare.
Toată lumea din jur e colorată, cred că-i evident deja, așa că vrei ca într-o fotografie sau un video să surprinzi cât mai bine ceea ce vezi. Samsung S20 se descurcă excelent la capitolul ăsta. Apoi, când vine vorba de stabilizare, în imagini n-ai o problemă, iar în video există un mod absolut nebun denumit Super Steady. Îl activezi și imaginea pur și simplu îngheață, dar în bine. Aici e un mix între stabilizarea optică și digitală, iar la final te alegi cu un video excelent.
Când vine vorba de expunerea bună, ei bine, aici trebuie să vezi ca să crezi. Ideea e însă simplă. Fără să faci vreo setare, fără să te complici, telefonul face un echilibru cât se poate de optim între zonele prea întunecate și prea luminoase. Aici funcționează excelent modul HDR pe care îl poți lăsa fie pe auto, fie îl activezi tu când vrei.
Nu pot încheia capitolul ăsta al imagisticii fără să mă refer și la Single Take. Intri în el, declanșezi, apoi telefonul capturează toate acele imagini (foto și video) pe care le consideră demne să le păstrezi. Folosește în sensul acesta toate camerele foto și la final tu alegi ce vrei să păstrezi și ce nu. Marele avantaj e că nu ratezi vreun cadru pe care l-ai fi vrut.
De ce ți-ai cumpăra un flagship în 2020?
Am început articolul acesta pe seama împărțirii între utilizatori: cele două treimi pentru care majoritatea telefoanelor sunt bune și acea treime care are nevoie de mai mult. Și aici intră în discuție și achiziția unui flagship.
De ce ai avea nevoie? Dincolo de ce statut ți-ar asigura în ochii altora, un flagship e un pic mai mult decât un simbol. În 2020, mai mult ca oricând, vorbim de un computer hiperportabil. În general, electronicele noastre cele mai ieftine fac 80% din ce avem nevoie. Pentru restul de 20% plătim mai mult, procent cu procent. În acest context, Samsung S20 – în orice variantă l-ai lua – acoperă fără probleme acel 20%.
Primul motiv care-mi vine în minte e DeX. Acest proiect a început ca un gadget care conecta telefonul la un ecran. Acum, pentru noua serie, poți instala o aplicație pe laptop – sau conectezi un monitor direct la telefon – și ai, dintr-o dată, telefonul tău transformat într-un computer în toată regula cu tastatură fizică și mouse. De ce ai face asta? Pentru că astfel ai toate datele centralizate într-un loc și nu ești dependent de un spațiu de lucru.
Eu am folosit DeX pe laptop și pe un PC ca să-mi transfer rapid fișierele, într-un mod mai intuitiv decât printr-un simplu transfer de date, ca să folosesc aplicațiile care-mi plac de pe telefon, cum ar fi VSCO, dar și să văd dacă îmi pot adapta fluxul de lucru în jurul telefonului. Și-am putut fără probleme. Ca idee, și ca o paralelă cu camera foto, VSCO e o super aplicație de procesare a pozelor, iar pe telefoanele Samsung ai patru moduri exclusive de-a da un pic mai multă fantezie imaginilor, așa cum le-ai simțit la momentul facerii lor. În cazul videourile ai Premiere Rush.
Când vorbesc de Samsung S20 ca flagship, are o opțiune extrem de utilă într-o vreme în care migrăm tot mai mult către o lume fără fire: încărcare wireless reversibilă. Sigur, nu-i o noutate absolută, Samsung a introdus-o în 2019, dar este o caracteristică foarte utilă și pe noua serie de telefoane. De câteva ori am încărcat un alt telefon pe spatele acestui Samsung S20. Iar de cele mai multe ori am încărcat căștile Galaxy Buds. Nu în ultimul rând, încarc telefonul wireless, pentru că e mult mai ușor să-l folosesc așa decât să mă încurc de cabluri pe un birou pe care deja nu mai am spațiu.
Simt însă că toate cele de mai sus nu ating însă un punct crucial: care-i primul și cel mai evident lucru la un flagship și, în speță, la Samsung S20? N-am menționat la ecran, dar e unul cu rată de refresh 120 Hz. Ca factor de comparație, generația precedentă de telefoane avea o rată de refresh de doar 60 Hz. Ce înseamnă însă diferența asta în utilizare de zi cu zi? Rapiditate. Totul e mai rapid, de la deschis aplicații la trecut prin meniuri. Practic, orice interacțiune cu telefonul se simte rapidă, nu doar este datorită dotărilor tehnice. Odată ce încerci un așa ecran e extrem de greu să te întorci la unul obișnuit (deși nu știu de ce-ai face).
În fine, mai e de menționat ceva. Eu folosesc OneDrive într-un abonament Microsoft care-mi permite acces atât la 1 TB de stocare în cloud, cât și la suita Office. Și, mai nou, pot sincroniza cloudul Microsoft cu salvarea automată a pozelor din Samsung direct într-un folder dedicat. Asta intră un pic în zona de securizare a datelor și asigurarea că nu le pierzi niciodată.
La ce mai poți folosi un telefon ca Samsung S20, chiar și când stai acasă?
Dacă ești tipul de om care petrece măcar o oră pe zi pe Facebook – sau alte rețele sociale – ai remarcat deja oamenii care se plâng că au mâncat prea mult în perioada asta, că n-au făcut suficient sport. Oricât de bun ar fi Samsung S20 ca flagship, e la fel de bun și ca un antrenor personal. Sigur, are “limitările” sale: nu țipă la tine că n-ai făcut toate exercițiile sau că ți-ai permis prea mult cheat day. Dar își face treaba să monitorizeze câte calorii consumi (și ar trebui să consumi), cât te-ai mișcat într-o zi și prin Samsung Health poți conecta alte aplicații care să-ți monitorizeze stilul de viață.
În egală măsură – sau, fie, poate un pic mai mult – eu am fost interesat de AR Doodle. Telefonul are o zonă denumită AR Zone cu tot felul de aplicații pentru realitate augmentată. Poți desena, de exemplu, orice în aer și poți trece, digital, cu telefonul prin acea zonă. Sau îți poți crea un portret digital cu realitate augmentată. Mai sunt câteva moduri speciale pe care le poți descărca și poți explora astfel și zona asta ceva mai distractivă.
Iar din modurile clasice ale camerei foto, eu recomand live focus pentru video cu un filtru special care aduce un pic aminte de videourile de pe casete VHS, dar cu o nuanță de film retro. Arată superb și chiar dacă nu tot ce filmezi e de Hollywood măcar unele lucruri vor arăta mai bine pe măsură ce trece timpul peste ele. Dacă realitatea ți se pare uneori plictisitoare, poate deveni mai bună cu un filtru. Eu cel puțin mi-am făcut câinele să arate mai… cinematic? Da, e un cuvânt bun. E gata de dat la casting.
Într-o notă ceva mai serioasă, și la final de experiență, Samsung S20 – în orice configurație l-ai lua – e un flagship. Mă voi hazarda să spun că-i chiar cel mai bun la acest moment. Are o integrare excelentă pentru salvarea în cloud a pozelor, videourilor și altor fișiere. Are o aplicație pentru foto-video cât se poate de matură și eficientă. Are baterie mare cu autonomie pe măsură, are un ecran excelent și o construcție robustă. E un mix perfect între telefon și computer, mai ales când îl cuplezi la un monitor sau PC prin DeX, și e o cameră foto-video mereu la îndemână.
[related]
Când spun că Samsung S20 e cel mai bun flagship disponibil la acest moment mă bazez pe ce poate face pentru mine, în fluxul meu obișnuit de folosire, dar și pe toate acele opțiuni de care dispune și de care poate am nevoie cândva în viitor. Și, fără îndoială, e cel mai bun telefon când vine vorba de orice ai avea nevoie de la o cameră foto. Drept dovadă, poate filma și 8K, chiar dacă n-ai încă un televizor pe măsură.