Ecranul Samsung Galaxy S20 e atât de mare încât ar fi fost considerat o tabletă acum zece ani

de: Teodora Tudosie
17 02. 2020

Telefoanele arată complet diferit față de acum zece ani, iar unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este noul Samsung Galaxy S20.

Noul telefon de la Samsung este unul impresionant. Pe lângă specificațiile foarte bune, Galaxy S20 Ultra mai vine și cu o altă caracteristică importantă: un ecran gigant, de 6.9 inch. Acesta este unul dintre cele mai mari ecrane montate vreodată pe un telefon. Aici nu luăm în considerare și telefoanele pliabile, care au, într-adevăr, display-uri mult mai mari atunci când nu sunt pliate, însă acestea sunt cu totul altă poveste. De exemplu, Huawei Mate X are un display de 8 inch atunci când îl desfaci complet.

Samsung este recunoscută pentru telefoane cu display-uri foarte mari. De exemplu, în 2011, compania a venit cu primul model din gama Note. Pentru acele vremuri, ecranul telefonului era unul gigant: avea 5.3 inch. În comparație, modelul iPhone 4s, lansat în același an, avea un display mult mai mic, de numai 3.5 inch.

Samsung Galaxy S20 Ultra ar fi fost considerat o tabletă deceniul trecut

Galaxy S20 se poate lăuda cu un display impresionant de mare, de 6.9 inch. Totuși, dacă ar fi fost lansat acum câțiva ani, ar fi avut dimensiunea unei tablete.

În 2012, intra pe piață un dispozitiv cu un ecran cu o mărime similară. Numai că, pe atunci, device-ul cu un display de această dimensiune era, de fapt, o tabletă. Tableta Asus Google Nexus 7, din 2012, avea un ecran de 7 inch, cu doar 0,1 inch mai mare decât Samsung Galaxy S20 Ultra, flagship-ul companiei lansat în 2020.

Bine, trebuie menționat și faptul că această tabletă era una compactă chiar și pentru vremea aceea. De asemenea, dacă te uiți la ambele dispozitive în același timp, vei observa că tableta este considerabil mai mare. Este vorba de fapt, despre marignile acesteia, care sunt foarte groase, mai ales în comparație cu noul S20 Ultra, ale cărui bezel-uri sunt extrem de subțiri.