Samsung schimbă strategia odată cu noul model din seria Galaxy S: ce vrea să facă în 2021

de: Ciprian Ioana
09 11. 2020

2020 a fost un an greu pentru producătorii mari de telefoane precum Samsung și Huawei. Și nici 2021 nu se anunță mai roz.

Samsung are planuri mari în viitorul apropiat și, dacă începutul toamnei a fost marcat de lansarea noii generații de iPhone 12, e timpul ca sud-coreenii să intre în scenă. Competiția nu vine neapărat din partea americanilor de la Apple, însă, ci mai degrabă din partea chinezilor de la Huawei.

Din acest motiv, Samsung caută să ia față companiei asitice și, pentru a-şi crește cota de piaţă în detrimentul Huawei şi pentru a se apăra de concurenţa din partea Apple, compania ar vrea să lanseze mai devreme noul model premium al generației Galasxy S.

Asta și pentru că, în acest moment, clasamentul nu-i pare favorabil.

Samsung ar face orice să întreacă Huawei

Deși chinezii nu-și fac publice datele privind vânzările de telefoane, cercetările independente din piață arată că în trimestrul al doilea din 2020, grupul sud-coreean Samsung şi-a pierdut poziţia de lider chiar în fața chinezilor. Samsung a livrat 53,7 milioane de dispozitive, fiind întrecut de compania chineză Huawei, care a vândut 55,8 milioane de unităţi.

Este pentru prima dată în ultimii nouă ani când o altă companie în afară de Apple sau Samsung domină piaţa telefoanelor inteligente, arată Canalys. Lucrurile s-au schimbat ulterior, dar panica n-a dispărut.

E adevărat că pandemia i-a afectat pe toți, dar nu în aceeași măsură: vânzările Huawei au scăzut cu 5% în perioada aprilie – iunie 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, în vreme ce Samsung a raportat un declin de 30%. În mod tradițional, sud-coreenii își prezintă noile modele la început de an – final de ianuarie

Așadar, și noul Galaxy S21 trebuie lansat tot atunci, doar că acest termen ar putea fi devansat. Sud-coreenii ar vrea să-l lanseze cu o lună mai devreme, adică chiar din decembrie, susțin surse citate de Reuters. Informația n-a fost confirmată oficial de producător.