Samsung a dezvăluit proiectul secret la care lucrează. Ce face NEON
Înainte de CES 2020, Samsung a început să promoveze un proiect special denumit NEON. Conform primelor informații, era proiectul care să creeze un „om artificial”. E aproape acolo, dar suficient de departe cât să nu fie mai mult decât un asistent digital, deocamdată.
NEON e un proiect dezvoltat de STAR Labs, o divizie a Samsung. A promis un „om artificial” și, deocamdată, a livrat o colecție de avataruri. Practic, în acest moment, e un asistent digital care are și-o imagine la care să te raportezi.
Ce vrea compania să facă cu NEON e să furnizeze un personaj generat pe computer, dar care să fie capabil să poarte conversații în timp ce poate da dovadă de emoții și inteligență. Practic, o inteligență artificială ceva mai apropiată de modul în care interacționează oamenii.
Ce ar putea fi Samsung NEON în timp
Tradițional, CES este un eveniment unde sunt prezentate concepte, nu neapărat produse gata să fie lansate. NEON, în acest moment, nu e deloc ceva nemaivăzut – în comparație cu Siri, Alexa sau Bixby de la Samsung. Compania susține însă că ar putea fi mai mult, în timp.
În viitor, un utilizator ar putea fi abonat la serviciul NEON și să beneficieze de servicii de consultanță în finanțe, sănătate sau doar să aibă un asistent personal. NEON ar fi compatibil, tot în viitor, cu diverse gadgeturi și ar putea discuta cu oameni din diverse profesii, de la prezentatori TV la purtători de cuvânt și actori.
Pragmatic, Samsung vrea să creeze atât o entitate artificială la care să te raportezi – un avatar -, dar care e și capabilă să știe lucruri despre tine și să-ți vorbească de parcă ar fi om. Ceea ce pare o provocare imensă, de unde și așteptările ridicate de la acest proiect.
Optim, Samsung NEON ar putea fi ca în filmul Her, la care am și făcut referire când am scris prima dată despre proiect, și ai un avatar căruia îi dai un nume și care îți poate lăsa impresia că-i om. Altfel, până când vom ajunge în acel viitor, va trebui să te descurci cu asistenții digitali deja disponibili.