„Oamenii aleg să îşi facă mai mult vacanţele cu autorulotele decât să meargă la cazările clasice. Aproape toţi clienţii de vara aceasta sunt noi, clienţi care nu au mai mers cu o autorulotă niciodată“, spune Andrei Drăgan Răduleţ de la Rulotescu, o companie de închiriat autorulote din Sibiu. Firma are mai multe rulote a câte patru şi respectiv cinci locuri, care costă aproximativ 100 de euro pentru o zi în sezonul de vârf. Compania nu mai are nicio rulotă disponibilă pentru vara aceasta şi aşteaptă o creştere semnificativă a cifrei de afaceri. Va fi interesant de văzut dacă vor crește și investițiile în spații de camping dedicate rulotelor.
Românii, amatori de turism la rulotă: cum s-au schimbat preferințele în pandemie
Într-o perioadă în care condițiile aferente turismului tradițional sunt incerte, românii fac eforturi pentru a fugi de acasă cu rulota, conform statisticilor.
Turismul tradițional va fi afectat de pandemie pe termen lung. Când vine vorba de ieșit din țară, condițiile impuse le fiecare graniță se schimbă de la o zi la alta, iar în România, zone precum litoralul Mării Negre și Valea Prahovei sunt incredibil de aglomerate.
Pentru că românii sunt totuși descurcăreți, au învățat să se adapteze, chiar și în secolul distanțării sociale. Ca urmare, au început să apeleze la rulote pentru a pleca în vacanță, mulți dintre ei, pentru prima oară. Companiile care închiriază rulote au fost luate cu asalt în ultima lună și multe dintre ele nu mai au mașini disponibile. În plus, calendarul de rezervări pe parcursul verii este plin.
Deși acest trend de turism cu rulota există de mult timp în occident, românii au fost destul de reticenți, până acum. În contextul în care își pot alege unde petrec vacanța, la munte sau la mare și nu trăiesc cu stresul că vor ajunge într-un hotel aglomerat, nu ar trebui să vină ca o surpriză valul mare de cereri față de aceeași perioadă a anului trecut.