Protest fără precedent în România: toate barurile și restaurantele din țară se închid

de: Ciprian Ioana
17 08. 2020

Reprezentanții asociațiilor care reprezintă barurile și restaurantele din România au decis să organizeze un protest fără precedent. Toate localurile din țară vor fi închise.

Reprezentanții HoReCa au fost puternic afectați de pandemie, Guvernul le-a închis pentru o perioadă bună afacerile, iar localurile au fost deschise ulterior cu restricții. Astfel, barurile și terasele nu-și pot prelungi programul după ora 24:00 și nici nu au voie să deschidă în interior.

Angajații au decis să protesteze într-un mod în care n-au mai făcut-o până acum. Astfel, miercuri, 19 august, toate barurile și restaurantele din toată țara vor fi închise între orele 17:00 și 18:00.

Și e doar începutul, pentru că e vorba de prima acțiune de acest fel. 

Toate barurile și restaurantele din România, închise în semn de protest

În ora în care se protestează, angajații susțin că vor ieși în fața localurilor cu mesaje pentru Guvern, îngrijorați că restricțiile impuse vor duce la falimentarea acestei industrii.

Ei susțin că România este singura țară din Europa cu interioarele restraurantelor închise în acest moment, iar în acest context, când temperaturile vor scădea, proprietarii vor fi nevoiți să își închidă total business-urile și peste 400.000 de angajați, respectiv 10% din totalul celor care lucrează în mediul privat din România, își vor pierde locurile de muncă, scrie profit.ro.

„Interioarele restaurantelor sunt închise, lucru unic în toată Europa. Nu vreau să intrăm în dezbateri epidemiologice, dar atâta timp cât precedentul european spune că interioarele restaurantelor pot fi ținute deschise fără să crească numărul de infectări, nu vedem de ce la noi nu e posibil. Cel mai important pentru noi este negocierea contractelor pentru chirii, cu furnizorii și cu angajații. Când vine frigul, presupunând că se mențin închise interioarele restaurantelor, noi trebuie să renegociem sau să închidem contractele de închiriere, în funcție de ce va decide Guvernul, dar acum nu e nimic previzibil. Dacă oamenii nu mai pot sta la terase când va fi frig și nici interioarele nu le ținem deschise, noi nu mai plătim chiriile, pentru că nici nu avem din ce bani și o facem și degeaba” – spune Daniel Mischie, președintele Asociației barurilor și restaurantelor – HORA.

Reprezentanții HoReCa susțin că, în cazul în care Guvernul nu va ține cont de solicitările lor, vor urma alte proteste.