Cercetătorii au descoperit planeta pe care plouă cu fier: cum e posibil

de: Teodora Tudosie
12 03. 2020
Viziunea unui artist a părții întunecate a exoplanetei Wasp-76b | ESO

Cercetătorii au descoperit exoplaneta unde „ploaie cu fier” este un fenomen care chiar ar putea face parte din buletinul meteo.

E clar că Universul e plin de mistere și noi descoperiri ale oamenilor de știință de uimesc aproape în fiecare zi. Numai că, de data aceasta, descoperirea pare că face parte, de fapt, dintr-un film SF. Wasp-76b ar putea părea o exoplanetă ca oricare alta, însă aceasta experimentează un fenomen meteo ciudat: ploaie cu fier. Vremea este extremă pe exoplanetă și din alte puncte de vedere: de exemplu, are temperaturi de 2.400 de grade Celsius și vânturi care bat cu o viteză de 10.000 mph.

Observațiile sunt, de fapt, rezultatul unui nou instrument de pe Very Large Telscope pe care European Organisation for Astronomical Research in the Southern Hemisphere (ESO) îl are în Chile. Astronomii spun că acesta ne va ajuta să înțelegem mai bine lumi îndepărtate, din afara sistemului nostru solar.

De ce pe exoplanetă există ploaie cu fier

Astronomii descriu o exoplanetă ca una care orbitează o stea din exteriorul sistemului nostru solar. Wasp-76b, mai exact, este o exoplanetă aflată la 640 de ani-lumină de Pământ, aflată în interiorul constelației Pisces.

Astronomii vin și cu o explicație pentru acest fenomen ciudat de pe planetă și ne arată ce cauzează, de fapt, o ploaie cu fier. Wasp-76b este o gigantă gazoasă ultra-fierbinte. Numai că în rotația din jurul stelei sale, exoplaneta nu expune decât o parte către stea. Cealaltă jumătate a sa rămâne permanent în întuneric. Fenomenul este similar cu cel din cazul Lunii și Pământului: rotirea din jurul axei sale durează la fel de mult ca rotația din jurul stelei.

Totuși, pe partea orientată către steaua din centrul galaxiei, exoplaneta primește o cantitate de mii de ori de radiații mai mare decât primește Pământul de la Soare, de exemplu. Acest lucru cauzează moleculele să se separe în atomi. Ca rezultat, metale precum fierul se evaporă în atmosferă și formează „nori metalici”. Diferența extremă de temperatură dinte cele două părți ale exoplanetei cauzează vânturi foarte puternice, ceea ce face ca vaporii de metal să ajungă din partea luminată, către cea întunecată, unde temperaturile sunt cu vreo 1000 de grade mai mici. Astfel, fierul ajunge să cadă în pe suprafața planetei, într-un fenomen care poate fi descris drept o ploaie cu fier.