Orașele lumii, părăsite, din cauza pandemiei: unde găsești cele mai spectaculoase imagini de acum

de: Alexandru Puiu
30 03. 2020

Unele dintre cele mai populate orașe ale lumii sunt acum părăsite. În contextul în care această situație reprezintă pretextul pentru niște imagini spectaculoase, cineva le-a agregat într-un loc.

Până de curând, dacă mergeai la Roma și încercai să faci o poză la un obiectiv turistic popular, era imposibil să prinzi un cadru fără oameni în scenă. Ora la care încercai acest lucru era absolut irelevantă. Indiferent dacă era zi sau noapte, oamenii se îngrămădeau în fața fântânii Trevi, de exemplu.

La ora actuală însă, din cauza pandemiei, până și cele mai populare centre turistice, au ajuns să fie părăsite. Partea proastă este însă că, din cauza restricțiilor de circulației și a distanțării sociale, imortalizarea acestor cadre spectaculoase s-ar putea să fie ilegală. Nu este exclus să fii și arestat, dacă în loc să te duci la cumpărături, te arunci să faci fotografii.

Din fericire, există un profil de Instagram care agreghează imaginile celor care au fost suficient de curajoși să iasă din casă în această perioadă dificilă, cu un scop artistic. Dacă ai vreo curiozitate pe marginea acestui subiect, intră pe unfilled.world. Profilul a apărut de câteva săptămâni, dar are deja 105 postări, toate cu o referință la creatorul original al imaginilor.

Una peste alta, imagini precum cele de mai jos nu ar fi fost posibile în urmă cu un an sau doi. Măcar din acest motiv, ar merita să arunci o privire pe niște cadre spectaculoase. Acestea imortalizează o frumusețe care, ocazional, s-ar putea să-ți taie respirația.