Microbuzul electric de la Volkswagen care-ți aduce aminte de hipioții din anii 70

de: Ciprian Ioana
28 08. 2020

Volkswagen are planuri mari în zona mașinilor electrice și a decis chiar să readucă în prezent un model iconic al anilor 70. Și, da, e un microbuz 100% electric.

Volkswagen mizează puternic pe gama ID, cea care înseamnă modele 100% electrice. A lansat deja ID.3, model care va începe să ajungă la primii clienții în luna septembrie, pregătește ID.4, un SUV de clasă medie și acum vine și cu al treilea model – ID Buzz, microbuz electric.

E, de fapt, un model care amintește puternic de VW Type, van-ul preferat de hipioți în anii 70. Iar readucerea sa în 2020 e cu adevărat impresionantă.

Microbuzul ID Buzz, primul model electric de acest fel al Volkswagen

Volkswagen susține că a s-a folosit de perioada de vară pentru a-și transforma uzina din Hanovra, specializată în vehicule comerciale. Schimbările din uzină au avut o singură temă: pregătirea producției pentru noua generație a modelului Transporter Multivan și a primului microbuz electric din istoria mărcii, ID.BUZZ.

Compania anunță că lansarea celor două va avea loc în 2021, pentru primul, și 2022, pentru al doilea.

„Cu măsurile curente, implementăm strategia de automatizare și digitalizare a producției. Remodelăm complet facilitățile de producție din Hanovra, astfel că, în viitor, pe lângă modelul T6.1, vom fi capabili să construim două noi vehicule, aici, în uzină: anul viitor noul Multivan, cu motoare cu combustie internă și hibrid, și în cele din urmă, noul nostru ID. BUZZ.”, a declarat Josef Baumert, director de producție și logistică al Volkswagen Vehicule Comerciale.

Ce a făcut producătorul german toată vara? A dezasamblat liniile de producție și a venit cu sisteme noi, automatizate. În plus, circa 2.000 de angajați sunt implicați în această perioadă în reglarea și setarea noilor mașini, pentru noile modele și pentru integrarea lor în lanțul de producție. Odată cu această remodelare a uzinei, a fost demontată linia care producea pickup-ul Amarok.

Practic, acolo va intra în producția de serie noul ID Buzz, în vreme ce Amarok va rămâne în sarcina Ford, în baza parteneriatului încheiat de cei doi producători.