Mesajul devenit viral: Papa Francisc, despre importanța vieților omenești în fața economiei, pe timp de pandemie

de: Alexandru Puiu
01 06. 2020

În timp ce multe țări cochetează cu deblocarea economiei și reluarea activităților de producție, chiar dacă se înregistrează cazuri noi de infecții cu Covid-19, Papa Francisc a decis să adreseze subiectul important.

În mai multe colțuri al lumi, începând cu Statele Unite ale Americii, lideri de state au pus în balanță pierderile de vieți omenești din cauza coronavirus cu importanța relansării economice. Având în vedere eliminarea restricțiilor de circulație, este evident că viețile omenești sunt mai puțin importante în multe țări.

Încercând să atragă atenția asupra acestui trend îngrijorător, Papa Francisc a adresat câteva cuvinte pe subiect sutelor de oameni adunați în piața Sfântul Petru de la Vatican pe parcursul zilei de ieri. Ca referință, piața Sfântul Petru a fost redeschisă publicului lunea trecută, dar oamenii care îi calcă pragul trebuie să stea la distanță de câțiva metri unii de alții.

Abătându-se de la discursul pe care l-a avut pregătit pentru duminică, Papa Francisc a insistat pe faptul că oamenii sunt mai importanți decât economia. Discursul suveranului pontif este cu atât mai important cu cât această cuvântăre de duminică a fost prima după o pauză de aproape trei luni în care Italia s-a aflat în carantină.

Papa a făcut comentariul, abătându-se de la discursul pregătit, de la fereastra camerei sale de deasupra Pieței Sfântul Petru, în timp ce Italia se pregătește să renunțe și la ultimele restricții rămase în vigoare pentru combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19.

Mesajul capului bisericii romano-catolice a fost cât se poate de clar, deși a evitat să făcă referire expre la vreun stat sau lider politic. „Vindecarea oamenilor, nu economisirea pentru a salva economia (este importantă), vindecarea oamenilor, care sunt mai importanți decât economia”, a declarat suveranul pontif. „Noi, oamenii, suntem temple ale Duhului Sfânt, economia nu este”, a adăugat Papa Francisc.

Declarațiile Papei au fost întâmpinate de aplauze din partea publicului prezent la eveniment.  „Oamenii nu ies dintr-o criză ca aceasta la fel cum au fost înainte. Vom ieși fie mai buni, fie mai răi. Haideți să avem curajul să ieșim mai bine decât înainte pentru a construi perioada de după criză în mod pozitiv”, a adăugat suveranul pontif la câteva minute după ce a spus o rugăciune pentru personalul medical care și-a pierdut viața în lupta cu pandemia.