Încărcătorul care îți umple bateria telefonului în doar 20 minute

de: Răzvan Băltărețu
15 07. 2020

Poate că n-avem încă baterii mai bune pentru telefoane și mașini electrice. Dar sigur pentru dispozitive mobile avem încărcătoare mai bune, cum e cel de azi.

Oppo a anunțat lansarea unui încărcător de 125 wați. Alături de un încărcător wireless de 65 wați. Și un mini-încărcător de 50 wați. Practic, e un trio care să te scape de bătaia de cap cu autonomia telefonului. Și, dacă nu era destul, mai are un încărcător de 110 wați.

Încărcătorul pentru internetul 5G

Tipurile de încărcătoare anunțate de Oppo

Cele 20 de minute despre care ziceam în titlu sunt asigurate de Oppo în următoarele condiții. Folosești încărcătorul de 125 wați pe un telefon cu baterie de 4.000 mAh și în 20 de minute e 100%. De la zero. Iar în cinci minute ai deja 41%. Tehnologia este compatibilă cu protocoalele de încărcare rapidă anterioare SuperVOOC și VOOC și acceptă, de asemenea, protocoalele de masă, inclusiv 65W PD și 125W PPS. În prezent, aceasta reprezintă cea mai avansată tehnologie de încărcare rapidă din industrie.

Compania susține că a îmbunătățit și caracteristicile de siguranță prin adăugarea a 10 senzori de temperatură adiționali care monitorizează statusul încărcării. Mai mult, platforma utilizează măsuri de protecție împotriva supratensiunilor, cablu USB-C la USB-C, precum și un algoritm de criptare de până la 128 biți.

Astfel, chiar dacă tehnologia bateriilor e învechită și încă aștept o revoluție, poți măcar să te bucuri de încărcare mai rapidă și sigură.

Încărcare wireless rapidă și încărcătoare mai mici

Tehnologia de încărcare rapidă wireless AirVOOC de 65W poate încărca complet o baterie de 4.000 mAh în 30 minute. Încărcătorul este dotat cu de cinci ori mai multe măsuri de siguranță comparativ cu tehnologia FOD (Foreign Object Detection). De asemenea, este compatibilă cu standardul Qi.

Independent de cele două produse, Oppo a anunțat și produse cu dimensiuni mai mici. Aici intră cel mai mic și subțire încărcător din lume, mini SuperVOOC de 50W, după cum afirmă compania, și încărcătorul mini de 110W. De notat la cel dintâi e că suportă protocoale de masă precum 27W PD și 50W PPS și poate încărca o varietate de dispozitive, inclusiv telefoane și laptopuri. Așa că e relevantă și portabilitatea.