Frații ‘Dedeman’ surprind întreaga Românie! În ce au decis să-și investească milioanele
Frații Dragoș și Adrian Pavăl controlează Dedeman și acum au pus ochii pe altă investiție marcantă pentru piața din România. În mai, am amintit de aceasta, acum e oficială.
Frații Pavăl au pus ochii pe-un proiect logistic în Bacău. Despre asta s-a aflat în mai, când firma Paval Holding, deținută de proprietarii Dedeman, a preluat 80% din societatea Eli 6 Industrial, prin care Ionuț Dumitrescu vrea să dezvolte un parc logistic la Bacău.
„Proiectul de aici va avea o suprafață de circa 65.000 de metri pătrați, pentru că avem un teren de 13 hectare. Încă nu am stabilit când vom demara proiectul. Situația creată de pandemie nu ne afectează deciziile, pentru că sectorul industrial este cel mai puțin afectat.”
Ionuț Dumitrescu, proprietarul Element Industrial
Pentru acest proiect, estimarea e că va costa între 25 și 30 de milioane de euro. Ionuț Dumitrescu mai deține două terenuri, în Craiova (aproape de fabrica Ford) și Târgoviște (aproape de fabrica Arctic din Ulmi), și și-a asigurat opțiunea de achiziție a altor trei terenuri: unul în Timișoara (centura de Nord spre Sânandrei) și două peste drum de Eli Park 1, după cum notează Profit.ro.
În ceea ce privește parteneriatul fraților Pavăl cu Dumitrescu, acesta a început în august 2019. Atunci, cei doi au preluat 70% din firma care dezvoltă parcul logistic Eli Park 1, situat în zona Chitila-Buftea. Printre chiriașii acestui proiect se numără Arctic și Paste Băneasa.
Cine e partenerul fraților care controlează Dedeman?
Ionuț Dumitrescu e mai puțin cunoscut publicului larg. Afacerile acestuia sunt în domeniul imobiliar. El s-a remarcat în 2008, când a vândut grupului american CBRE compania Eurisko, pe care a fondat-o alături de Gabriel Marchievici. A fost o vânzare de circa 35 milioane de dolari.
Un an mai târziu a construit clădirea de birouri HQ Victoriei. Are o suprafață de 9.000 metri pătrați. A fost vândută în 2012 către fondul de investiții Zeus Capital pentru circa 12 milioane de euro.
În 2015, a cumpărat de la producătorul de bere Heineken România terenul pe care a funcționat până în 2005 fabrica de bere Grivița din București, tranzacție evaluată la circa 15 milioane de euro. La un an diferență acesta a fost vândut dezvoltatorului lituanian Hanner pentru 5 milioane de euro. Noul proprietar vrea să facă aici un proiect mixt cu spații de birouri și locuințe.
Cât despre frații Pavăl, aceștia controlează Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din țară, cu o cifră de afaceri de aproape 1,4 miliarde de euro pe an.