Decizia Renault care ar putea produce efecte și la Dacia: de ce oprește producția la această fabrică
Renault ia decizii adaptate crizei pe care o traversează lumea, iar strategiile gândite și aplicate în Franța pot avea ecou până la Mioveni, la Dacia.
Renault trebuie să-și adapteze strategiile în această perioadă și să încerce, pe cât posibil, să reducă din costuri. Numai că trebuie să aibă grijă și să nu supere sindicatele, motiv pentru care caută să salveze cât mai multe joburi. Ultima decizie se referă la uzina Flins din Paris.
Producția de acolo va fi oprită, iar activitatea va fi regândită. Astfel, fabrica va fi transformată în centru de cercetare, reciclare şi de reparaţii, până în 2024. E o măsură care are rolul, cum spuneam, să salveze locurile de muncă full time de la această uzină.
Renault oprește producția unei fabrici
Constructorul auto francez a înregistrat pierderi în ultima perioadă, așa că trebuie să se redreseze rapid. Intenționează să angajeze 3.000 de persoane la fabrica din Flins, care va fi reconvertită, până în 2030. E singura soluție pentru ca oamenii să-și păstreze locurile de muncă.
”Continuarea situaţiei actuale nu mai este posibilă, trebuie să fim lucizi”, a declarat preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, în timpul unei conferinţe de presă online, după o întâlnire cu sindicatele la Flins, avându-l alături pe directorul general Luca De Meo.
Renault, care avea probleme legate de profitabilitate şi vânzări şi înainte de impactul pandemiei de coronavirus, a anunţat în acest an renunţarea la 4.600 de locuri în de muncă în Franţa şi un plan de economii de 2 miliarde de euro. Sindicatele au anunţat că propunerile lor pentru păstrarea unor activităţi de asamblare de maşini au fost respinse.
Compania va continua să fabrice modelul electric Zoe la fabrica Flins până în 2024, iar în paralel va începe noile activităţi. Acestea vor include reechiparea unor maşini, cum ar fi cele utilizate în leasing, crearea unui grup care va lucra la inovaţii în domeniul bateriilor pentru automobilele electrice şi reciclarea de componente auto.
Angajaţii vor fi reconvertiţi pentru aceste activităţi, a spus De Meo, fără să ofere detalii referitoare la buget.
Între cei 3.000 de angajaţi se vor afla şi lucrători ai fabricii de la Choisy-le-Roi, unde lucrează 260 de persoane, care va fi închisă. În prezent, la Flins lucrează 2.400 de lucrări permanenţi şi circa 1.400 de angajaţi temporari. Flins ar putea lucra şi pentru alte companii, ceea ce ar crea alte locuri de muncă, a mai spus De Meo. Potrivit Renault, fabrica Flins ar putea fi dotată pentru a reechipa 130.000 de maşini pe an, până în 2030.