De ce a crescut consumul de droguri în perioada izolării și ce a fost la mare căutare
Pandemia de coronavirus i-a ținut pe mulți izolați, în special pe perioada în care s-a decretat stare de urgență. Și fiecare a căutat să treacă în felul lui peste acest lucru. Consumul de droguri, spre exemplu, a crescut.
Pandemia de coronavirus i-a forțat pe mulți să stea în case. Nu a fost o perioadă ușoară, dar specialiștii au remarcat și un semnal îngrijorător. A crescut consumul de droguri în Europa și producția a fost de asemenea stimulată.
Un raport ONU arată că izolarea a dus la creșterea cererii pentru cannabis.
Consum de droguri crescut în izolare
Biroul ONU pentru Droguri şi Infracţiune susține că traficul ilegal de droguri deschide oportunităţi de a câştiga bani pentru persoanele afectate financiar de criza noului coronavirus, în timp ce cererea de droguri urmează să crească din cauza aceloraşi probleme economice provocate de pandemie.
În Afganistan, spre exemplu, principalul producător mondial de opioide, recoltarea opiului, care a început din luna martie, a fost iniţial îngreunată de faptul că zilierii din Pakistan nu au mai putut trece frontiera închisă cu Afganistanul din cauza epidemiei. Însă afganii care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza crizei COVID-19, în particular femei, au fost atraşi să înlocuiască mâna de lucru pakistaneză în recoltarea opiului.
În Bolivia, pandemia a îngreunat mult capacitatea autorităţilor de a lupta împotriva cultivării de frunze de coca. „Viitoarea criză economică ar putea să determine şi mai mulţi fermieri să-şi intensifice activităţile de cultivare de coca sau să înceapă să cultive coca în toate ţările producătoare ale acestui drog” din America Latină, arată specialiștii ONU.
Restricţiile de transport au afectat în mod sever traficul global de droguri, generând stocuri de droguri în creştere, ce ar putea să ducă la periculoase situaţii în care pieţele să fie inundate cu droguri ieftine, a avertizat agenţia ONU. Ridicarea restricţiilor ar putea duce la „o creştere a disponibilităţii drogurilor de mare puritate la preţuri mici, situaţie care poate duce şi la o creştere a cazurilor de supradoză”.
E drept că această criză sanitară a modificat multe comportamente. Dar se pare că le-a dat multe idei și traficanților.