Cum au aflat cercetătorii că rechinii nu sunt atât de periculoși pe cât se credea
Cu toții știm despre rechini că sunt niște creaturi acvatice feroce, gata să mănânce orice altă creatură – acvatică sau nu. Filme precum Jaws își bazează succesul pe faptul că această idee despre rechini este larg cunoscută și ușor acceptată.
Încă din anii 2000, când s-a observat o scădere drastică în ceea ce privește populațiile de rechini, cercetătorii din domenii precum paleontologie, neuroștiință sau chiar biomecanică au început să ofere mai multă atenție studiului acestor specii acvatice.
De la rechinul bamboo care merge, la rechinul lanternă care luminează în întuneric și până la rechinul balenă cu o capacitate de purta până la 300 de pui de rechin în diferite stagii ale sarcinii și concepuți cu diferiți masculi, informațiile despre această specie sunt fascinante.
„Creierul tău este ca al unui rechin” este afirmația unui neuroanatomist de la Universitatea Wilmington din Carolina de Nord, Kara Yopak. Aceasta a studiat asemănările și a descoperit că rechinii sunt printre primele creaturi care au dezvoltat ceea ce ea numește „tiparul creierului la vertebrate”. Tiparul este binecunoscuta structură care conține lobii oculari, cerebelul și părți din prozencefal și mezencefal.
Iar descoperirile despre această specie continuă să uimească.
Rechinii călătoresc distanțe inimaginabile
Cercetători precum Barbara Block, biologist marin la Universitatea Stanford, au plasat dispozitive GPS pe rechini pentru a urmări traseele acestora.
În timp ce se credea că rechinul alb rămâne în zonele de mal, Barbara Block și echipa sa au descoperit că prădătorii de dimensiuni mari precum rechinul alb, călătoresc pe distanțe de mii de kilometri pe timp de iarnă către o zonă mai caldă a Pacificului.
În 2014, un mare alb numit Lydia, a fost primul rechin din specia sa despre care se știe că a traversat Oceanul Atlantic, conform National Geographic. În 2017, un rechin balenă numit Anne a întrecut recordurile călătorind peste 20 000 km în Oceanul Pacific într-o perioadă de puțin peste doi ani.
Solzii-dinți ajută rechinii să înoate
Toți rechinii sunt acoperiți de mii de denticuli care se auto-regenerează în mod misterios. Acești denticuli sau solzi au aceeași compoziție ca dinții umani, cu pulpă, dentină și smalț.
Tehnologia recentă în imagistică, print 3D și robotică a ajutat cercetătorii să observe cum anume înoată rechinii. George Lauder, biolog și robotician la Universitatea Harvard, a descoperit că materialul asemănător pielii de rechin poate face mișcări mai rapide și utilizează mai puțină energie față de materialele fără denticuli.
Cel puțin o specie de rechin este omnivoră
Binecunoscutele creaturi carnivore și prădătoare nu sunt atât de carnivore. În 2007, în cadrul unui studiu al dietei rechinului bonnethead, o specie de rechin ciocan, a fost descoperit că 60% din hrana din stomacul lor era formată din alge.
Un deceniu mai târziu, Samantha Leigh, cercetător maritim, a hrănit rechini bonnethead cu alge ce conțineau marcatori izotopici pentru a observa traseul algelor în sistemul digestiv al rechinilor. Leigh a descoperit că mai mult de jumătate din cantitatea de alge a fost digerată și nutrienții săi absorbiți.
Cunoscând aproximativ 500 de specii de rechin, cercetătorii au ajuns la o concluzie: rechinii nu sunt acele creaturi ucigașe fără milă. Caracteristicile lor pot fi asemănate cu cele umane.