Ce spune Bill Gates despre teoriile conspirației care îl implică
Bill Gates este, în momentul de față, una dintre cele mai controversate figuri în contextul pandemiei, cu multiple teorii ale conspirației care îl vizează.
Pe lângă domeniul tehnologiei, co-fondatorul Microsoft este foarte implicat în domeniul sănătății. Fundația pe care o administrează alături de soția sa chiar finanțează unul dintre proiectele prin care se urmărește dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. De fapt, Gates avertizează de mai mult timp despre posibilitatea izbucnirii unei pandemii în lume.
Aceste lucruri, dar și altele, l-au pus pe Bill Gates în centrul unor diverse teorii ale conspirației. Fie căr vorbim despre teoria conform căreia miliardarul ar fi creat coronavirusul pentru a ne forța pe toți să ne vaccinăm, fie că ar vrea să ne implanteze cipuri în momentul în care ni se ia temperatura, teoriile conspirației care îl înconjoară pe acesta sunt multe și care de care mai stupide.
Ce spune Bill Gates despre teoriile conspirației care îl vizează
Miliardarul este conștient că acestea există. Totuși, spune că nu poate înțelege cum de a devenit ținta unor teorii atât de ieșite din comun. De altfel, co-fondatorul Microsoft spune că este foarte greu să nege aceste teorii, însă nu pentru că ar fi adevărate, ci pentru că sunt atât de stupide sau ciudate.
E clar că cei care lansează astfel de teorii ale conspirației au o imaginație bogată. De altfel, cel mai probabil, nu e ușor să inventezi lucruri atât de ieșite din comun. Iar teoriile care îl vizează pe Bill Gates nu sunt deloc puține. De ani de zile, acesta încearcă să ne avertizeze pe toți cu privire la pericolele unei potențiale pandemii și i-a îndemnat pe liderii mondiali, inclusiv pe Donald Trump, la sfârșitul anului 2016, să ia măsuri mai puternice pentru a se pregăti pentru așa ceva.
De asemenea, Gates a susținut celebru un TED Talk în 2015, care a avertizat asupra unui potențial numărul uriaș de decese, ca urmare a unei pandemii mondiale. Deși argumentele acestuia aveau o bază științifică, mulți au considerat discursul ca o amenințare a miliardarului. Este unul dintre motivele pentru care unii cred acum că Bill Gates este responsabil de apariția SARS-CoV-2.
„Într-un fel, este atât de bizar, aproape că vrei să o consideri ceva umoristic, dar cred că, de fapt, nu este un lucru plin de umor”, a mai declarat Gates.
Recent, fundația sa a anunțat că va pune la dispoziție 1,6 miliarde de dolari organizației Gavi, la a cărei fondări a contribuit și Bill & Melinda Gates Foundation. În total, Gavi a reușit să strângă 8,8 miliarde de dolari, de la lideri mondiali și companii, bani pe care îi va folosit pentru a imuniza 300 de milioane de copii din cele mai sărace țări ale lumii, până în 2025.