Cât te costă viața în România: ”coșul minim” îți arată scumpirile din ultimul an

de: Alexandru Puiu
19 11. 2020

În fiecare an, coșul minim este calculat ca o referință financiară pentru costul vieții decente în România. Valoare reprezintă banii de care are nevoie o familie cu doi copii pentru a trăi în condiții civilizate.

Friedrich-Ebert Stiftung a publicat cel mai nou raport referitor la coșul minim în România. În luna septembrie a acestui an, doi adulți și doi copii aveau nevoie de 7278 de lei pe lună pentru a trăi în condiții decente într-o casă din România. Valoarea este cu 4,7% mai mare față de anul trecut, în aceeași perioadă.

Ca o scurtă retrospectivă, același calcul efectuat în 2018 s-a reflectat într-un total de 6762 de lei. În septembrie 2019, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos, valoarea era de 6954.

Tot în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, creșterea valorii coșului minim de consum pentru un trai decent față de anul anterior, 2018, a fost de +2,8%, cu 1,9 puncte procentuale mai puțin decât anul acesta.

Vizavi de diferențele punctuale înregistrate de la un an la altul, cea mai mare creștere în structura de cheltuieli a coșului a fost înregistrată la capitolul locuință. Cheltuielile pentru locuință au crescut cu +8.8% în septembrie 2020 față de septembrie 2019. Prin comparație, în 2019 creșterea cheltuielilor legate de locuință era de doar +2,3% față de septembrie 2018.

Nici creșterea prețului la alimente nu a putut fi omisă. Cheltuielile cu alimentația au crescut 5.5% în ultimele 12 luni, septembrie 2020 față de septembrie 2019. Aceeași creștere în 2019 față de 2018 a fost de doar 3,8%.

În altă ordine de idei, valoarea coșului minim pentru o familie formată din doi adulți și un copil este de 6194 de lei, în timp ce o familie din doi adulți fără copii are nevoie de 4597 de lei pentru a trăi în condiții civilizate. O persoană singură, conform aceluiași calcul ar trebui să se descurce cu doar 2818 lei pe lună.

Deși aceste calcule s-ar putea să ți se pară mai mult sau mai puțin inutile, ele au repercusiuni la scară largă, datorită Legii 174/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000. În vigoare din luna august a acestui an, conform acestei legi, coșul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a politicii salariale.