Avertisment pentru toți cei care stau la bloc și nu numai. Ce trebuie să aibă de urgență. Guvernul insistă pentru asta

de: Andrei Simion
28 12. 2020

Guvernul Cîțu și-a intrat în atribuții, iar noul program de guvernare începe să se contureze. Astfel, noul program de guvernare 2020-2024 prevede că statul vrea să crească numărul locuințelor asigurate prin măsuri suplimentare de educare a proprietarilor. Acest anunț îi afectează pe toți cei care stau la bloc și nu numai.

Programul de guvernare 2020 – 2024 urmărește creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe prin informarea personalului unităților administrativ-teritoriale despre polița PAD. Documentul integral care cuprinde toate prevederile viitorului program de guvernare pentru următorii patru ani, poate fi consultat aici.

Modalitățile prin care s-ar face acest lucru ar fi analizarea implementării unor măsuri de încurajare a celor care sunt asigurați și măsurile de educare suplimentară a cetățenilor pentru conștientizarea necesității de asigurare în general, conform Profit.ro.

În acest moment doar 20% din fondul locativ național este asigurat

În prezent, potrivit datelor societății care emite polițele PAD, gradul de cuprindere în asigurare a fondului locativ național, care numără aproape 9 milioane de locuințe, se situează în jurul cifrei de 20%, nivel rămas neschimbat în ultimii ani.

Guvernul nou instaurat și-a propus clarificarea legislației de răspundere a poluatorului și crearea cadrului legal prin care spitalele de stat să poată factura costurile de spitalizare și tratament în cazul pacienților tratați ca urmare a vătămărilor suferite în accidente rutiere pe polița RCA.

De asemenea, se va urmări flexibilizarea, liberalizarea pieței și dezvoltarea reglementării pentru asigurarea creditului comercial și susținerea dezvoltării mai multor segmente de piață: asigurări agricole, asigurări de garanții.

Un alt obiectiv este dezvoltarea pieței asigurărilor de sănătate prin susținerea complementarității dintre sectorul public și cel privat, o posibilă aplicare a unor deductibilități fiscale și extinderea asigurărilor private către unitățile sanitare publice.

Programul de guvernare cuprinde obiectivele noului Guvern pe perioada 2020-2024. Sunt câteva capitole sensibile, care trebuie gestionate eficient: justiție, economie și, nu în ultimul rând, sănătate – ținând cont de criza sanitară generată de pandemie.