Animale de companie, înfometate din cauza unui dispozitiv inteligent: cum a fost posibil
Pe piață există dispozitive inteligente care-ți hrănesc pisica sau cățelul atunci când nu ești acasă. Numai că și acesteau dau greș.
Petnet e o companie care vinde dispozitive inteligente pentru animalele de companie. Asta înseamnă că pui mâncare acolo, poți lăsa pisica sau câinele singur acasă și le poți da mâncare doar prin intermediul unei aplicații, direct din telefon.
De fapt, controlezi dispozitivul de la distanță și poți programa momentul în care să le dea de mâncare animalelor. Numai că această companie a fost pusă la zid. Mai mulți utilizatori s-au plâns că softul a dat niște erori.
Și totul s-a dat peste cap.
Animale înfometate din cauza unor erori
Mai multe persoane din Marea Britanie au acuzat Petnet că, din cauza unor probleme la dispozitivul inteligent, animalele au rămas fără mâncare zile întregi. Deși totul era programat din telefon, sistemul a dat eroare și n-a eliberat mâncarea de care aveau nevoie patrupedele.
Compania s-a văzut ulterior obligată să vină cu o reacție. Petnet susține că a început o investigație pentru a vedea care sunt problemele și cum au apărut. E vorba de a doua generație a dispozitivelor SmartFeeder 2. Petnet susține că, chiar dacă aceste dispozitive par să fie offline, ele funcționează de fapt.
Compania a făcut apoi o resetare în sistem și dispozitivele și-au revenit. Dar nu e pentru prima dată când apar asemenea probleme. Plângeri din partea utilizatorilor au fost și-n 2016.
Compania americană care vinde aceste aparate inteligente care hrănesc animalele de companie la momente programate a primit finanțări de milioane de dolari și a fost fondată în decembrie 2012. Un astfel de dispozitiv se vinde pe Amazon pentru aproximativ 240 de dolari.
Astfel de probleme apar, însă, și la giganți din domeniu. I s-a întâmplat recent companiei Google, mai exact serviciului Google Nest. Camerele-video ale gigantului american au picat, spre nemulțumirea utilizatorilor.
Practic, cei care dețineau o astfel de cameră pentru a-și supraveghea locuința, de exemplu, n-au avut acces la sistem, iar camera n-a înregistrat nimic în acea perioadă. Problema a fost rezolvată abia după patru ore.