Amazon s-a apucat de mașini electrice: sunt gata, dar nu vrea să le vândă. La ce le folosește

de: Alexandru Puiu
09 10. 2020

Amazon se află într-o cursă permanentă de optimizare a portofoliului de servicii, dar mai ales a livrării de colete clienților. Din acest motiv, prima mașină electrică a companiei nu este o surpriză majoră.

Fără să fi fost subiectul unor speculații anterioare, furgoneta din imaginile alăturate a fost dezvăluită de curând de către Amazon. Aceasta utilizează o propulsie electrică în proporție de 100% și, deși nu-i cunoaștem autonomia, nu va dura mult până va ajunge în mâinile curierilor in-house ai companiei.

Dacă totul merge bine, până în 2022, vor exista 10.000 de mașini electrice precum cele alăturate în portofoliul Amazon și, implicit, pe străzi. Acestea vor fi utilizate în mod exclusiv pentru a livra colete clienților. Curierii care le-au văzut deja au rămas foarte plăcut impresionați. În final, s-ar putea ajunge la un număr de 100.000 de mașini electrice.

Nu vor fi de vânzare, cel puțin nu în prima fază. În mod realist, dacă feedback-ul din piață va fi bun și interesul la fel, sunt mari șanse să poate fi la un moment dat achiziționate.

În ceea ce privește partea de cercetare și dezvoltare, mașina electrică de la Amazon a fost realizată de Rivian, un startup cu o vechime de doar 2 ani care s-a bucurat deja de investiții de 2,5 miliarde de dolari.

În cazul unei mașini electrice, un aspect foarte important ține de autonomie. Mulți sunt curioși cât va rezista departe de priză, dar cei de la Amazon au fost secretoși pe marginea subiectului. Chiar și așa, știm că va avea camere în exterior, iar imaginile vor fi afişate pe o tabletă interioară de dimensiuni generoase. Astfel, şoferul va avea informaţii la 360 de grade în afara maşinii. În mod previzibil, asistentul vocal Alexa va fi şi el prezent.

Noua mașină nu a fost însă construită pentru viteză sau o altă performanță extraordinară. Totul are legătură cu protecția mediului înconjurător.

„Avem o oportunitate acum să setăm standardul. E dificil să nu observi schimbările din jurul tău. Suntem la un punct de cotitură în istoria umanităţii în care acţiunile noastre modifică radical şi fundamental natura şi felul în care simţim viaţa pe planetă. Schimbăm clima. Momentul în care trebuie să facem schimbarea este chiar acum”, a declarat R.J. Scaringe, CEO Rivian.