Ai acest tip de mașină? Ce-ți promite statul român când ieși la drum în 2021

de: Andrei Simion
24 12. 2020

Se pregătesc câteva schimbări majore în România. În următorii ani, dacă vrei să-ți cumperi o mașină nouă, e bine să știi de noul plan.

Guvernul vrea ca Poşta Română să dezvolte o rețea națională de stații publice de reîncărcare pentru mașini electrice. Ar face asta în parteneriat cu Electrica, iar planul e prevăzut în programul de guvernare 2021 – 2024. Deocamdată, nu știm ce costuri ar presupune sau de unde ar veni banii. Mai important, pentru șoferii, e unde vor fi amplasate. Nu se știe nici asta.

Planul acesta vine în dezvoltarea altui program. Guvernul vrea schimbarea flotei auto existente la Poştă cu o flotă mai puțin poluantă în cadrul Programului Poşta Verde. Valoarea estimată este de 65.800.000 de euro asiguraţi din surse proprii şi cu fonduri de la Administrația Fon­du­lui de Mediu.

Schimbarea a început deja. A achiziţionat 15 autoutilitare electrice Renault Kangoo ZE destinate poştei de curierat rapid Prioripost. Valoarea totală a contractului este de 2,27 milioane lei şi reprezintă atât contravaloarea autoutilitarelor şi a staţiilor de încărcare necesare, cât şi a serviciilor de asigurare CASCO şi RCA aferente, pentru un an de zile.

Stații electrice, în planul Hidroelectrica

Pe lângă acest plan, și Hidroelectrica are un plan similar, notează Economica.net. Compania estimează că anul 2022 va fi cel în care stațiile vor fi puse în funcțiune, iar investiția totală este de circa 18 milioane de lei, bani care vor veni din surse proprii și fonduri europene.

Compania nu spune câte stații intenționează să amplaseze, dar a dat câteva detalii despre amplasamentele posibile, respectiv culoarul de transport TEN-T.

Cât despre Poşta Română, aceasta este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%. Totodată, compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator – peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.