Afacerea care nu mai face față comenzilor după ce au fost relaxate restricțiile

de: Ciprian Ioana
21 04. 2020

De aproape două luni de zile, multe țări europene afectate de pandemia de coronavirus „au tras pe dreapta”. În câteva dintre ele, unde autoritățile au considerat că riscul nu mai e atât de mare, a început ridicarea treptată a restricțiilor.

Multe afaceri s-au închis pe perioada pandemiei și fiecare a încercat să-ți țină business-ul în viață cum a putut. Printre cele mai afectate se numără restaurantele, localurile și barurile, dar și organizatorii de evenimente din toate domeniile. Mai există însă un domeniu care a avut puternic de suferit: cel al serviciilor.

Saloanele de înfrumusețare și frizeriile au fost, de asemenea, închise pe perioada pandemiei. Iar la redeschidere nu mai fac față comenzilor.

Afacerea care nu mai face față comenzilor

Prin nordul Europei, există mai multe țări care au început să relaxeze restricțiile, considerând că vârful pandemiei a trecut. Danemarca e una dintre ele, iar oamenii au luat cu asalt frizeriile și saloanele de înfrumusețare.

Proprietarii susțin că nu mai fac față comenzilor, iar lista de programări se întinde pe aproximativ două săptămâni, timp în care fiecare moment al zilei e ocupat de cineva. Imediat ce autoritățile au anunțat ridicarea treptată a restricțiilor, telefoanele au început să sune pentru programări, spune unul dintre proprietarii unei frizerii.  Sistemele online de rezervări au cedat în multe cazuri.

Și nu doar frizeriile sunt cele care se confruntă în Danemarca cu un val de rezervări. Saloanele de tatuaj, cabinetele stomatologice, dar și cele de optică au voie acum să deschidă. Trebuie să respecte regulile legate de igienizare și dezinfectare, dar au voie să primească pacienți.

Iar aceștia se înghesuie pentru a-și rezolva problemele.

Danemarca a fost printre primele țări din Europa care au luat măsuri dure împotriva pandemiei, motiv pentru care a fost printre primele state care le-au și ridicat. Săptămâna trecută, s-au redeschis și grădinițele. O ridicare totală a restricțiilor este preconizată pentru data de 10 mai.

Între timp, însă, granițele rămân închise, iar pe stradă nu-s permise grupuri și adunări mai mari de 10 persoane.