Țara care a redeschis grădinițele: de ce s-au revoltat părinții

Țara care a redeschis grădinițele: de ce s-au revoltat părinții

În țările afectate de pandemia de coronavirus s-au luat măsuri drastice pentru a opri răspândirea bolii. Una dintre primele decizii de acest fel a fost închiderea școlilor și a grădinițelor, tocmai pentru a proteja sănătatea copiilor. O țară, însă, susține că totul e sub control și a anunțat redeschiderea grădinițelor.

Printre primele măsuri luate la izbucnirea pandemiei a fost închiderea tuturor unităților de învățământ. În acest fel, se evită aglomerațiile, copiii stau acasă și nu sunt expuși și, de asemenea, sunt protejați și profesorii și alți angajați ai sistemului.

O astfel de decizie s-a luat, în luna martie, și-n Norvegia. Vreme de cinci săptămâni, școlile și grădinițele au fost închise. Acum, Guvernul a decis să relaxeze restricțiile și a decis să deschidă creșele și grădinițele. O decizie, însă, care i-a înfuriat pe părinți.

Părinții, revoltați de deschiderea grădinițelor

Norvegia a decis să redeschidă creșele și grădinițele, o decizie care reprezintă un punct de pornire către alte măsuri de relaxare a restricțiilor. Oficialii cred că noul tip de virus îi afectează mai puțin pe copii și atunci ei n-ar fi puși în pericol.

Numai că zeci de mii de părinții contestă măsură și susțin că cei mici sunt folosiți drept cobai. La fel ca în Danemarca, a fost creat un grup de Facebook denumit „Copilul meu nu ar trebui să fie cobai pentru COVID-19”, iar o petiție online împotriva redeschiderii creșelor a strâns aproape 30.000 de semnături.

Sondajele făcute pe acest subiect arată că 24% dintre părinți nu au dorit să își trimită copiii înapoi la creșă, iar 13% au spus că nu sunt siguri că decizia este una bună. Și școlile ar urma să se redeschidă în perioada următoare: copiii ar urma să reia cursurile în data de 27 aprilie.

Norvegia nu e singura țară europeană care caută să revină la normal: măsuri similare de ridicare treptată a restricțiilor au fost luate și de Austria, Polonia și Danemarca. Localurile, însă, vor mai rămâne închise o perioadă și, de asemeanea, evenimentele mari vor fi interzise.

Norvegia are o populație de aproape cinci milioane și jumătate de locuitori și a înregistrat 7.068 de cazuri confirmate de coronavirus și 154 de decese. În ultima perioadă, numărul cazurilor noi a început să scadă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI