20 de filme despre care sigur nu știai că au fost filmate în România

de: Teodora Tudosie
05 07. 2020

România a fost aleasă de mai multe ori drept loc de filmare pentru o serie de filme destul de importante. Mai jos vei găsi lista de filme care au avut ca platou de filmare diverse locații din țara noastră.

Mai mulți actori și echipe de producție străine au venit la noi în țară pentru diverse filme, unele mai populare ca altele. Cel mai probabil, despre multe nici nu știai că au fost filmate în orașe sau zone din țara noastră.

Astfel, dacă vrei să-l vezi pe Jason Statham pe străzile din București, pe Adrien Brody și Mark Ruffalo la Castelul Peleș din Sinaia sau pe Nicolas Cage pe Transfăgărășan, sigur merită să te uiți la filmele astea.

20 de filme despre care sigur nu știai că au fost filmate în România

1.Cold Mountain

Actori: Nicole Kidman, Jude Law, Renee Zellweger

Locație: Munții Carpați, Râșnov, satul Reci

Descriere: America anilor 1860. Într-o țară cutremurată de război se petrece o aventură extraordinară în care sunt implicați trei oameni; trei oameni a căror supraviețuire fizică și psihică depinde de legătura dintre ei.

2. Modigliani

Actori: Andy Garcia, Eva Herzigova

Locație: București

Descriere: Amedeo Modigliani (Andy Garcia) – sculptor și pictor italian, ucenic al lui Brâncuși, cu puternice influențe africane în arta sa, trăiește o tragică poveste de dragoste cu Jeanne (Elsa Zylberstein), o frumoasă tânără catolică, în Parisul începutului de secol XX.

3. Seed of Chucky

Actori: Jennifer Tilly

Locație: București

Descriere: Atunci când începe producția la un film despre legenda urbană a faptelor criminale comise de părintii lui, Glen vine la Hollywood și îi readuce la viață pe părinții lui însetați de sânge. Dinamica familiei este departe de a fi perfectă, deoarece Chucky și Tiffany și-o iau în cap și încep un nou val da haos criminal; spre oroarea pașnicului Glen.

4. An American Haunting

Actori: Donald Sutherland, Sissy Spacek

Locație: București

Descriere: Bazat pe o poveste reală, despre care au fost publicate foarte multe cărți și articole în presa din întreaga lume, filmul prezintă fascinanta istorie a spiritelor care au bântuit casa familiei Bell din Tennessee, între anii 1817 – 1821.

5. Mirrors

Actori: Kiefer Sutherland

Locație: București

Descriere: În timp ce Ben Carson investighează dispariția misterioasă a unui paznic de la Mayflower și conexiunile posibile cu viziunile sale sângeroase, își dă seama că o forță răuvoitoare din altă lume se folosește de reflexii ca poartă ca să-l terorizeze pe el și familia sa.

6. The Brothers Bloom

Actori: Adrien Brody, Mark Ruffalo

Locație: Sinaia, Constanța, București

Descriere: Frații Bloom, doi escroci, pun la cale o ultimă lovitură înainte de a deveni oameni cinstiți. Victima? Penelope, o milionară excentrică, a cărei reședință ascunde comori ce le-ar asigura fraților un trai liniștit pentru toată viața. Alături Bang Bang, o specialistă în explozibili, și Belgianul, un alt tip certat cu legea, cei doi Bloom își pun în aplicare planul, ceea ce-i poartă prin mai toate țările Europei de Est.

7. Transporter 3

Actori: Jason Statham

Locație: București

Descriere: Frank Martin este fortat sa o transporte pe Valentina, fata lui Leonid Vasilev, Presedintele unei Agenții de Protecția Mediului din Ucraina. Valentina a fost rapită, asa ca Frank trebuie sa o duca de la Stuttgart la Budapesta, pana ajunge la Odessa la Marea Neagră. Cu ajutorul inspectorului Tarconi, Frank va incerca să intoarca situatia impotriva celor care l-au fortat sa o transporte pe Valentina.

8. Le Concert

Actori: Aleksei Guskov, Melanie Laurent

Locație: București

Descriere: Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, Orchestra Bolșoi, considerat un geniu în Occident, este concediat în timpul erei comuniste, în plină glorie: refuzase să renunțe la toți interpreții săi din orchestră care erau evrei, “jidani și dușmani ai oamenilor”, inclusiv la cel mai bun prieten al său, Sacha Grossman.

9. Bunraku

Actori: Josh Hartnett, Woody Harrelson, Demi Moore

Locație: București

Descriere: Într-o lume în care armele de foc sunt interzise, iar legea se face cu sabia, un hoinar misterios, un tânăr samurai cu o misiune de onoare și un barman plănuiesc răzbunare împotriva unui lider nemilos  și a armatei lui de criminali, condusă de nouă asasini in frunte cu Killer #2, un asasin cu inima de gheață, versat și mânuitor al unei săbii aducătoare de moarte.

10. The Whistleblower

Actori: Rachel Weisz, Monica Belluci

Locație: București

Descriere: Drama regizată de Larysa Kondracki ne-o prezintă pe Kathryn Bolkovac, o polițistă din Nebraska cooptată într-o misiune de păstrare a păcii din Bosnia. Femeia își riscă slujba și propria viață în încercarea de a aduce la lumină un imens scandal sexual în care erau implicate personalități americane, dar și oficiali ai Națiunilor Unite.

11. Ghost Rider: Spirit of Vengeance

Actori: Nicholas Cage

Locație: Rovinari, Hunedoara, Transfăgărășan, Sibiu

Descriere: Această parte din seria Ghost Rider este unul dintre cele mai populare filme filmate în Rom În această nouă versiune, regizată de Neveldine/Taylor (Crank), Johnny se luptă cu blestemul care l-a transformat în diabolicul vînător de recompense, dar riscă totul cînd face echipă cu liderul unui grup de călugări rebeli (Idris Elba), pentru a salva un băiat de amenințarea diavolului și, poate, pentru a scăpa el însuși pentru totdeauna de acel blestem.

12. One in the Chamber

Actori: Cuba Gooding Jr, Dolph Lundgren

Locație: Brașov

Descriere: Două familii mafiote reiau calea sângelui după trei ani de pace. Și cum să facă asta mai ușor altfel decât cu ajutorul asasinilor plătiți. Ray Carver, plătit să „repare” problema celor două familii interlope pragheze, cea a Tavianilor și cea a Suverovilor, acceptă deoarece se suprapune cu o veche problemă nerezolvată – fata uneia dintre fostele lui ținte este la Praga și el e hotărât să-i ofere protecție ca plată pentru uciderea tatălui ei și pentru faptul că a fost reticent să o omoare și pe ea.

13. Charlie Countryman

Actori: Shia LaBeouf, Evan Rachel Wood

Locație: București

Descriere: Călătorind peste ocean, tocmai în România, Charlie (Shia LaBeouf) se îndrăgostește de o superbă româncă pe nume Gabi Ibănescu (Evan Rachel Wood), la al cărei suflet nu poate ajunge fără să se intersecteze cu Nigel, soțul ei, care este un gangster de-o brutalitate notorie.

14. What happened to Monday?

Actori: Glenn Close, Willem Dafoe

Locație: Constanța, București

Descriere: Într-o lume suprapopulată în care familiile au voie să aibă doar un copil, şapte surori gemene trebuie să evite capturarea de către autorităţi în timp ce investighează misterioasa dispariţie a uneia dintre ele.

15. Beowulf

Actori: Christopher Lambert

Locație: Rupea

Descriere: Un castel medieval ajunge sa fie asediat de o nimicitoare forta a raului. Armata acestuia, aflata la portile castelului, nu permite nimanui sa-l paraseasca si sa ramana in viata. Un mercenar misterios, Beowulf, soseste intr-o zi si-si pune spada la dispozitia asediatilor. Cum este nevoie de puterea oricarui barbat, locuitorii castelului ii permit mercenarului sa infrunte creatura care, in fiecare noapte, pune in pericol de moarte regatul.

16. War Dogs

Actori: Jonah Hill, Bradley Cooper

Locație: București

Descriere: Regizorul trilogiei „Marea Mahmureală”, Todd Phillips, revine cu o nouă comedie, bazată pe fapte reale, „War Dogs: tipii cu arme”, care îi are în rolurile principale pe Jonah Hill şi Miler Teller. Războiul din Irak devine cea mai profitabilă afacere pentru doi tineri prieteni din Miami, mai ales după ce o iniţiativă guvernamentală permite micilor întreprinzători să liciteze pentru contracte cu armata americană. Rapid, cei doi încep să învârtă sume uriaşe de bani, ducând o viaţă plină de lux şi extravaganţe.

17. The Keeping Room

Actori: Hailee Steinfeld, Sam Worthington

Locație: Poenari

Descriere: Trei femei din sud trebuie să lupte împotriva atacatorilor în timpul Războiului Civil american.

18. The Expendables 3

Actori: Sylvester Stallone, Antonio Banderas, Sylvester Stallone, Harrison Ford

Locație: București

Descriere: Chiar dacă nu e prima dată când păcălește moartea, Stonebanks și-a făcut o prioritate acum din distrugerea grupării Eroi de sacrificiu, însă Barney pare să nu fie de acord cu el, pentru că are cu totul alte planuri. Strategia lui Barney este de a aduce în ring sânge proaspăt pentru nimicirea adversarului și implică în luptă membrii din noua eră Expendables, recrutând luptători mai tineri, mai rapizi și experți în gadgeturi.

19. Funny Money

Actori: Chevy Chase, Armand Assante

Locație: București

Descriere: Henry Perkins (Chevy Chase) este un comisionar linistit si manierat ce duce o viata destul de banala. Intr-o buna zi, el schimba din greseala servieta cu un alt barbat si descopera cinci millioane de dolari inauntrul ei. Afland de noua avere, Carol (Penelope Ann Miller), sotia lui Henry nu primeste vestea foarte bine. Servieta cu pricina apartine unui temut mafiot care nu se va da in laturi de la nimic pentru a-si recupera banii. Nici Henry nu se lasa mai prejos: el vede deja biletul lor pentru o viata mai buna.

20. Sherlock

Actori: James D’Arcy, Vincent D’Onofrio

Locație: București

Descriere: Daca știati ceva despre detectivul Sherlock Holmes, uitați tot. Avem parte de o noua și interesantă perspectivă asupra renumitului detectiv. Holmes (James D’Arcy) este reinventat într-o maniera revigorantă si binevenită. Tânărul Sherlock are în jur de douazeci de ani, e dornic de afirmare și ușor arogant. Nu este deloc acea mașinărie rece si calculată, ci dimpotrivă, este profund uman.