Zece ani mai târziu, miracolul de pe Râul Hudson e la fel de impresionant

În urmă cu zece ani, ceea ce ar fi putut să fie o sinucidere curată a intrat în istorie drept miracolul de pe Râul Hudson. Un deceniu mai târziu, aterizarea de urgență a unui avion pe Râul Hudson efectuată de piloții Chesley Sullenberger și Jeffrey Skiles, încă este un subiect de fascinație și admirație pentru pasionații de aviație și nu numai.

Pe 15 ianuarie 2009, oamenii încă nu își reveniseră complet după tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001. Ideea unui avion care zboară la o altitudine joasă deasupra New York-ului însemna, pentru cei mai mulți, un singur lucru: un iminent atac terorist.

În acea zi friguroasă de ianuarie, zborul 1549 de la compania US Airways a decolat de la Aeroportul LaGuardia din New York, cu destinația Charlotte, North Carolina. La mai puțin de cinci de minute după ce s-a ridicat de la sol, a aterizat în Râul Hudson, din New York. Ce s-a întâmplat de fapt?

Firul evenimentelor, de la decolare la prăbușire

La ora 15:15, la bordul unui avion Airbus A320 al companiei US Airways se aflau 155 de suflete – 150 de pasageri și cinci membri ai echipajului – care se pregăteau de decolare. Căpitanul era Chesley „Sully” Sullenberger, un veteran al aviației de peste 40 de ani, care avea în spate o experiență de 20.000 de ore de zbor. Co-pilotul său era Jeffrey Skiles, care abia terminase antrenamentul de zbor pentru avionul Airbus A320.

Trebuia să fie un zbor simplu, de două ore.

Avionul s-a ridicat de la sol la 15:24. Trei minute mai tâziu, când a ajuns la altitudinea de 914 metri, un stol de gâște canadiene au apărut parcă de nicăieri în fața avionului și au fost automat absorbite de cele două motoare CFM56-5B ale acestuia. Motoarele au luat foc și s-au oprit imediat. Cumva, nu s-au dezintegrat în aer. Păsările au fost lichefiate într-o secundă, lăsând în urmă doar o ceață subțire, după cum arată The Guardian.

Căpitanul Sullenberger a transmis controlorului de trafic aerian Patrick Harten, de la Turnul de Control: „Ah, aici, ăăă, Cactus 1549, am lovit păsări. Am pierdut puterea în ambele motoare. Ne întoarcem la LaGuardia”. Harten i-a spus că va elibera două piste la aeroportul LaGuardia, de unde abia decolase, pentru a putea efectua o aterizare de urgență.

Luând însă în considerare pierderea rapidă în altitudine și lipsa de putere din ambele motoare, Sully și-a dat seama că o întoarcere la LaGuardia nu este cea mai bună idee. „Nu cred că putem ajunge la vreo pistă”, i-a transmis lui Harten. „Ce se află la dreapta noastră? Ceva în New Jersey? Poate Teterboro?”.

La doar câteva secunde, Harten i-a spus căpitanului că poate ateriza în Teterboro, pe pista 1. Doar că Sully deja luase decizia că nu era o opțiune viabilă, așa că a spus: „Nu putem reuși”. Reacția lui Harten a venit imediat – „Ok, ce pistă vrei la Teterboro?”, la care Sully a răspuns simplu: „Vom ateriza în Hudson”.

Astfel, la 15:28, cei doi piloți au început să gliseze avionul în jos, către Hudson. Aveau de depășit un singur obstacol major, anume podul George Washington, pe care au reușit să îl evite la o diferență de 274 de metri.

La 15:30, Sully i-a anunțat pe pasageri: „Pregătiți-vă pentru impact”.

La ora 15:31, cu o viteză de 240 de kilometri pe oră, avionul masiv a aterizat forțat pe Hudson, sub privirile îngrozite ale new-yorkezilor.

Ce a urmat după

Imediat după aterizarea în râu, Sully a dat comanda pentru evacuarea avionului. Alături de însoțitoarele de zbor, el a reușit să îi scoată calm afară pe toți oamenii, printre care se număra și un om în scaun cu rotile. Pasagerii au fost evacuați pe aripile avionului, însă unii din ei s-au temut că acesta va exploda, așa că au sărit în apa care avea doar două grade Celsius, încercând să se îndepărteze înotând.

Sully a străbătut de două ori întregul avion, pentru a se asigura că nu a rămas nimeni în urmă, apoi a părăsit și el aeronava care se umplea încet cu apă. Oamenii au fost salvați cu ajutorul vaselor care se aflau în apropiere, pe râu.

La final, toată lumea a supraviețuit. Saptezeci și opt de oameni au avut nevoie de îngrijire pentru răni minore și hipotermie, iar unul a avut răni grave.

Pe atunci, era a patra oară când un pilot a aterizat un avion comercial intenționat pe apă. Guvernatorul statului New York de la acea vreme, David Peterson, a zis: „Am avut parte de un miracol pe Strada 34. Acum credem că am avut parte de un miracol pe Râul Hudson”.

Toată lumea l-a numit pe Sully un erou, etichetă care a rămas de atunci, chiar dacă pilotul nu a fost mereu de acord cu asta. În 2016, el a dezvăluit că nu i-a venit ușor să accepte eticheta de erou. „M-am opus cuvântului cu E inițial”, a spus acesta. „Dar în mod sigur am ajuns să înțeleg nevoia oamenilor să simtă acest lucru cu privire la eveniment și, prin extensie, cu privire la mine”.

Sully spunea, tot în 2016, că încă ține legătura cu pasagerii acelui zbor.

Unul din aceștia, Barry Leonard, este și astăzi, la zece ani de la eveniment, uimit că toată lumea a scăpat cu viață. „Era o șansă la un miliard, asta spunem toți, că ne aflăm azi aici”, a zis Leonard la emisiunea Fox&Friends, conform Fox News. „Așa că ne simțim de parcă am fi în a doua viață și avem zece ani”.

Miracolul de pe Hudson a inspirat și un film, „Sully”, în care rolul principal este jucat de Tom Hanks. În acesta, poți vedea greutățile care au urmat pentru căpitan în urma aterizării pe Hudson. Acesta a fost inițial acuzat de experți că a pus în pericol viața oamenilor prin luarea deciziei de a ateriza pe apă. Dacă vrei să vezi cum le-a demonstrat contrariul, găsești filmul pe Netflix.

Astăzi, Sully are 67 de ani și este pensionat, dar simte că face parte dintr-o istorie vie, după cum a explicat el pentru emisiunea Good Morning America. „Mă gândesc nu doar la ce am făcut noi, ci la ce a făcut și tot restul lumii”, a spus el. „Toate piesele trebuiau să se unească. Acest grup de străini a trebuit să se adapteze situației și să se asigure că salvează fiecare viață”.