Valve nu renunță la VR și anunță lansarea căștilor Valve Index

de: Florin Cașotă
01 04. 2019

Valve crede că viitorul jocurilor video este în VR și anunță lansarea căștilor Valve Index.

Fără alte informații, Valve a lansat un teaser, o imagine cu o pereche de căști de realitate virtuală pe care se poate vedea inscripționat numele Valve Index. În imagine mai este scris „upgrade your experience” și o dată de lansare: mai 2019.

Interesant este că în acest anunț nu este nicio mențiune a partenerului HTC cu care a lucrat până acum la casca de realitate virtuală HTC Vive.

În imagine se mai poate observa că Valve Index ar putea avea patru camere (cel mai probabil două) pentru a-i permite purtătorului să se plimbe prin lumea virtuală fără a fi nevoie de a instala alte camere exterioare.

La ce să te aștepți de la Valve Index

De asemenea, mai putem vedea un slider, cel mai probabil pentru a seta distanța interpupilară. Dacă este să ne luăm după informațiile apărute în trecut, Valve  Index ar avea un câmp vizual larg de 135 de grade. Casca ar trebui să aibă aceeași rezoluție unghiulară ca și HTC Vive datorită câmpului vizual de 135 de grade și a panourilor Vive Pro.

Asta ne poate indica faptul că Valve consideră creșterea câmpului vizual o prioritate în dauna creșterii rezoluției unghiulare. Pentru o experiență completă de realitate virtuală aceste căști au încorporate și difuzore audio.

Pe lângă casca de realitate virtuală, Valve ar lucra și la propriul set de manete numite „knuckles”.

Interesant este că studioul de jocuri a confirmat că a concediat 13 oameni în febaruarie, dar fără a menționa în ce departamente lucrau. Un utilizator de Reddit, care pretinde că este angajat Valve, a scris că Valve a dat afară jumătate din echipa de hardware.

Același utilizator Reddit a publicat anul trcut fotografii cu prototipul de realitate virtuală Valve Index. Compania ar vinde acest set de realitate virtuală alături de un joc Half-Life VR, un prequel al seriei, nu mult așteptatul Half-Life 3.