Trenul care-ți arată că Japonia e în 2030, cât România e încă în 2019

de: Bianca Prangate
20 05. 2019

Alfa-X este trenul cu care Japonia vrea să doboare orice record de viteză pentru transportul terestru și să rivalizeze cu avioanele de pasageri.

Alfa-X, construit de Kawasaki Heavy Industries şi Hitachi, a fost dezvăluit de compania de căi ferate JR East. Va putea transporta pasageri la viteze de peste 360 de kilometri pe oră, depășind recordul deținut de trenul care străbate distanța dintre Beijing și Shangai, care merge cu 350 de kilometri pe oră.

Cu viteza sa, Alfa-X va putea să străbată distanța de 1000 de kilometri dintre orașele Tokyo și Sapporo în mai puțin de patru ore. În mod normal, durează opt ore pentru a te deplasa între cele două orașe.

Urmează o serie de teste desfășurate pe o perioadă de trei ani, până la inaugurarea oficială a trenului, din anul 2030. Ele vor fi efectuate în toiul nopții, între orașele Amori și Sendai și vor testa dacă Alfa-X poate atinge viteze de 400 de kilometri pe oră.

Trenul în valoare de 91 de milioane de dolari are 10 vagoane, alimentate de motoare electrice puternice plasate în primul și ultimul vagon. Pentru a reduce zgomotul și presiunea ridicate care apar la intrarea în tuneluri, Alfa-X este echipat și cu un nas conic, a cărui lungime se extinde până la 21 de metri.

Trenul are mai multe caracteristici care par desprinse din filmele SF, cum ar fi senzori de vibraţie şi de temperatură, dar și plăcuțe aerodinamice și frâne electro-magnetice, care vor ajuta la frânarea imediată în caz de urgență. De asemenea, conductorul trenului va putea să stea într-o cabină ultra-modernă. Mai mult, trenul Alfa-X are și un sistem de suspensie pentru stabilizare în caz de cutremur. Liderul de proiect Ichiro Ogawa, director de cercetare și dezvoltare la JR East, a explicat pentru ziarul japonez The Mainichi: „Vrem să îmbunătățim nu doar viteza, ci și siguranța și comfortul”.