Cursele cu taxiul zburător pe care chiar ți le vei putea permite
Călătoria cu taxiul zburător ar fi una uimitoare, însă cei mai mulți dintre noi n-am fi dispuși să cheltuim sume uriașe pentru a ne urca la bordul unuia.
Pentru asta, un startup german lucrează la un serviciu de acest gen care n-ar fi doar un moft și pe care chiar ți l-ai putea permite. Este vorba despre Lilium, o companie cu sediul în München, care a arătat lumii prototipul său pentru un taxi zburător electric. Se numește The Lilium Jet și are o capacitate de cinci locuri.
Taxiul zburător este, de fapt, un jet propulsat de baterii. Poate călători pe distanțe de până la 300 de kilometri, într-un timp de doar 60 de minute, cu o singură încărcare.
Clienții vor putea comanda un astfel de taxi printr-o aplicație dezvoltată special pentru acest serviciu. Compania speră ca sistemul să fie operațional în mai multe orașe din lume în 2025.
Cursa cu taxiul zburător pe care ți-o vei putea permite
E clar că tehnologia e una impresionantă. Totuși, o altă parte interesantă o reprezintă prețul acestor curse. Deși compania nu a anunțat încă un preț pentru călătoria cu taxiul zburător, aceasta a menționat că serviciile sale sunt menite pentru oamenii obișnuiți, nu doar pentru cei bogați. Astfel, Lilium spune că prețurile pentru serviciile sale vor fi comparabile cu cele ale companiilor obișnuite de taxi.
„Visăm la o lume în care oricine poate zbura oriunde vrea, oricând ar vrea”, spune Daniel Wiegand, CEO-ul companiei.
Serviciile oferite de taxiul zburător de la Lilium ar putea deveni disponible în 2025.