Sahara a fost sub apă, iar asta îți arată cum ar putea fi Pământul în viitor

de: Florin Cașotă
16 07. 2019

Oamenii de știință arată că Sahara a fost sub apă, iar asta demonstrează modul în care Pământul ar putea fi afectat în viitor de încălzirea globală.

Unele dintre cele mai mari creaturi acvatice au existat în locul în care astăzi este situat deșertul Sahara. Apa avea o adâncime de 50 de metri și acoperea o zonă de 3000 de kilometri pătrați, a ceea ce azi este cea mai mare zonă deșertică de pe Pământ.

Sedimentul marin lăsat în urmă este plin de fosile, ceea ce le-a permis cercetătorilor să ajungă la această concluzie. În urmă cu 50-100 de milioane de ani în urmă, această zonă aridă „arăta mai mult ca Puerto Rico din prezent”. Aici trăiau somni de 1,6 metri sau șerpi de apă de 12,3 metri, dar și pești pycnodonts de 1,2 metri (un tip de pește osos). Oamenii de știință consideră că animalele acvatice sufereau de gigantism în perioada cretacică-paleogenetică.

Sigur, în Sahara din prezent nu mai este apă, dar asta nu inseamnă că nu există viața umană acolo, după cum au putut observa echipele de cercetători aflate în expediție în 1999, 2003 și 2009. „Câteodtă când lucram în ceea ce părea o zonă deșertică complet pustie cineva trecea pe lângă noi pe un moped. Este un mediu înconjurător foarte viu. Oamenii de aici știau că aici a fost odată o apă și ne arătau cochiliile găsite”, Maureen O’Leary, paleontologul care a condus studiul.

De asemenea, studiul a numit în mod oficial unitățile geologice, punând pentru prima dată zona pe harta geologică. Astfel au arătat cum marea a curs de-a lungul celor peste 50 de milioane de ani de existență și au strâns informații despre K-Pg, markerul geofizic de la momentul dispariției dinozaurilor.

O’Leary a mai spus că faptul că Sahara a fost odinioară sub apă demonstrează că există un precedent pentru schimbările climatice și creșterea nivelului mării, ce ar trebui să le dea de gândit celor care neagă existența încălzirii globale.

„Sperăm că prin înțelegerea acestor exemple istorice, oamenii vor înțelege că planeta s-a schimbat. Au fost multe schimbări în istoria Pământului. După aceste exemple palpabile sper ca oamenii să vadă lucrurile în mod diferit”.

Donald Trump nu crede în încălzirea globală, dar în luna iunie a acest an calota glaciară din Groenlanda a pierdut două miliarde de tone de gheață în doar o singură zi. Ghețarii se topesc, nivelul mării crește și zone de pământ sunt inundate.