PSD se schimbă, dar nu se va schimba nimic cu adevărat

PSD a ieșit extrem de șifonat după alegerile prezidențiale. Ce poți să mai zici când candidatul partidului obține cel mai slab scor din istorie? Prilej pentru mulți să-și mai aducă aminte de înfrângerea lui Vadim în 2000, dar pe unii nici n-ar trebui să-i mire. Viorica Dăncilă e “pe făraș” deja, iar baronii au preluat temporar puterea. Deocamdată cu titlu interimar, până la un Congres al partidului care ar putea veni extrem de repede. Foamea de putere e mare în PSD, dar dorința de schimbare nu prea.

PSD e partidul care se pricepe cel mai bine la a-și devora liderii după fiecare eșec major. Geoană a fost zburat de la conducerea partidului după ce a pierdut alegerile și a fost înlocuit cu Victor Ponta. Fostul premier a fost dat jos după ce a pierdut în fața lui Iohannis în 2014. Dragnea a plecat după eșecul de la europarlamentare și ar fi plecat oricum că-l aștepta un Duster albastru în fața casei, imediat după condamnare.

Nu-i de mirare, așadar, că și Viorica Dăncilă are aceeași soartă. Partidul ăsta, apărut imediat după Revoluție, a supraviețuit crizelor grație unui aparat extrem de bine ancorat în teritoriu. N-a mai fost cazul pe 24 noiembrie pentru că, între altele, au ieșit și „ăștia” din diaspora în număr extrem de mare la vot. Deși Iohannis ar fi reușit o victorie mai mult decât lejeră chiar și fără voturile din străinătate.

După eșecul zdrobitor de duminică, puțini își vor mai aminti peste ani de Viorica Dăncilă. Și e posibil să o vezi extrem de repede dispărută din peisajul politic. Un peisaj în care oricum nu-și avea locul și a fost adusă pe post de marionetă.

PSD se află acum în opoziție, a pierdut Guvernul, a eșuat și-n cursa pentru Cotroceni și speră să strângă rândurile repede pentru localele și parlamentarele din 2020.

Umblă vorba că ar vrea chiar să-și schimbe și numele și sigla. S-ar putea ca mai mult să nu poată face.

PSD, ciuma roșie?

A rămas în mentalul colectiv lozinca asta strigată seri la rând prin Piața Victoriei din București. Și dacă tot vrea PSD schimbarea siglei, poate ar fi bine să înceapă la nivel de culoare. Dar asta e deja altă discuție. Odată intrat în opoziție și cu o palmă grea primită duminică, social-democrații au câteva variante de lucru. Fie arată că se pot reforma și se pot alinia la statul de drept și la democrație, fie va fi un partid care nu va mai exista după parlamentarele din 2020.

Primul scenariu e greu de pus în practică, dacă te uiți la oamenii din eșalonul doi al partidului, cei care au preluat acum puterea. Par total deconectați de la realitățile cotidiene și e de ajuns să arunci o privire peste fake news-urile răspândite ori de câte ori au ocazia ca să-ți dai seama de acest lucru. PSD nu e un partid care se poate reforma. Nu poți să te aliniezi la normele democratice cu Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu și restul găștii. Gașcă din care caută să facă parte și Gabriel Oprea.

Sunt poziții extrem de radicale acolo, oameni care n-au înțeles nimic din ce le-a transmis electoratul din România. Epoca Dragnea n-a murit atât de repede pe cât ai crede. PSD e un partid incapabil să se reformeze cu actuala structură. Nu știu să facă altfel de politică. Mai degrabă vor merge pe aceeași linie radicală, în speranța că se pot activa puternic și vor arunca cu toate manipulările în toată această perioadă spre Guvern.

Că se taie salarii și pensii, că se dau afară bugetari. Lista dezinformărilor e lungă și depinde și de Guvernul Orban să le facă față în mod inteligent.

Așa a făcut Dragnea cu guvernul tehnocrat și așa a reușit să câștige parlamentarele din 2016 cu un scor uriaș. PSD ar putea miza pe aceeași strategie pentru 2020, indiferent de cine se va afla la conducerea partidului.

Partidul în care cuțitele sunt mereu ascuțite

Cum era de așteptat, cuțitele au început să fie ascuțite în PSD încă din seara alegerilor. Dăncilă era ca și plecată încă din timpul zilei, când numărătorile paralele arătau că diferența de voturi dintre cei doi candidați se adâncește rapid. A venit CEx-ul de marți seara și lucrurile au fost, din nou, tranșate ca pe vremea lui Dragnea.

Cu sau fără Dăncilă, partidul e tot una. Un FSN transformat în PDSR și apoi în PSD. Un partid care a guvernat România ultimilor 30 de ani, cu mici întreruperi, și care încă stă în picioare, indiferent de numele ales.

Se spune că ura e un sentiment mai puternic și, de multe ori, mai sincer decât iubirea sau alt sentiment din categoria celor înălțătoare. Poate fi valabil și pentru PSD. Asta încă-l mână în luptă și-l menține acolo. PSD e ca omul ăla care iese clătinându-se din bar și ai zice că pică la prima adiere de vânt. Numai că nu pică și chiar găsește drumul spre casă.

Deocamdată, PSD se sprijină de un stâlp de pe marginea drumului, aplecat într-o parte și cu o privire pierdută. Dar strânge din pumni și merge mai departe. Interesant de văzut dacă va mai găsi, de această dată, drumul spre casă. Adică spre ștampila votantului.

Vom vedea în 2020.