Polonia a depus o plângere împotriva UE privind directiva copyright
Polonia se opune oficial Uniunii Europene și directivei privind drepturile de autor, spunând că acestă lege va duce la o cenzură nedorită. Țara a depus o plângere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Ministrul adjunct de externe al Poloniei, Konrad Szymanski, a declarat că „sistemul poate duce la adoptarea unor reglementări analoge cenzurii preventive, care este interzisă nu numai în constituția poloneză, ci și în tratatele UE”.
Parlamentarii polonezi au respins în mod preponderent acestă directivă atunci când s-a votat în Parlamentul European (33 împotrivă, opt pentru, două abține și opt lipsă).
Consiliul Uniunii Europene a aprobat oficial directiva în aprilie și intră în vigoare pe 7 iunie 2019. După acestă dată, statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au timp până pe 7 iunie 2021 să-și creeze propriile legi pe care să le implementeze.
Ce este directiva copyright (drepturile de autor)
Legislația este menită să actualizeze legea privind drepturile de autor și conține o serie de clauze controversate, cum ar fi articolul 11, așa numitul „taxa pe link”, care va permite publicațiilor să perceapă o taxă pentru a afișa știri pe platforme precum Google, dar și articolul 13 care prevede că platformele precum Facebook sau YouTube sunt responsabile pentru încălcările drepturilor de autor (asta ar presupune la implementarea unor filtre automate, ce ar putea duce la cenzură).
Dacă ești curios să afli mai multe despre acestă lege, ce prespune și care sunt consecințele, atunci poți citi aici.
În aprilie, majoritatea statelor UE, inclusiv Germania, Franța sau România, au votat pentru implementarea acestei legi. Pe de altă parte, Finlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia şi Suedia s-au declarat împotrivă, iar Belgia, Estonia şi Slovenia s-au abţinut.
Eurodeputaţii s-au pronunţat cu un raport de voturi de 348 la 274 în favoarea reglementărilor care vor obliga companii online precum YouTube şi Google să obţină licenţe pentru conţinutul aflat sub incidenţa drepturilor de autor şi să elimine materialele care încalcă reglementările de proprietate intelectuală.