De ce toți oamenii au o limită de înălțime și nu putem crește cât uriașii
Majoritatea oamenilor și-ar dori să fie mai înalți pentru că, în mare parte, avem o înălțime medie. Dorința de fi mai înalt apare în special în perioada adolescenței, dar chiar și cei mai înalți oameni au o limită impusă de natură.
Exceptând cazurile rare de gigantism, unde procesul creșterii este perturbat, omul nu poate crește (în mod natural) mai mult decât limitele înregistrate până acum, de-a lungul istoriei.
S-a vorbit mult timp despre oameni de staturi impresionante și, la un moment dat, în urmă cu câteva mii de ani, s-au născut adevărate legende despre uriași. Fie că era vorba tot de cazuri de gigantism (anomalie a creșterii), fie lumea era ușor de impresionat în vremurile străvechi, cert este că niciun homo sapiens, cel puțin de câteva milioane de ani, din câte se cunoaște, nu a fost mai înalt de 2,72 metri. În prezent, cel mai înalt om din lume este Sultan Kosen, care are 2,47 metri înălțime. Gigantul de 2,72 metri a fost Robert Wadlow, poreclit și Gigantul din Illionis.
Și, totuși, și în cazul lui a intervenit o limită. Pur și simplu, în codul nostru genetic există un interval standard de înălțime și nimeni nu îl poate depăși. Oamenii de știință spun că acest factor ține de evoluția speciei noastre, la fel ca oricare altă specie, de altfel.
Toți oamenii au o înălțime prestabilită, chiar și în cazurile excepționale
Ca să înțelegi de ce nu poți fi și tu precum uriașii din Game of Thrones, gândește-te că procesul creșterii nu se rezumă doar la oase și la mușchi. Creșterea oaselor este influențată și de creșterea organelor pentru că funcționalitatea organismului este menținută de acestea.
Cu cât corpul tău este mai mare, cu atât organele sunt mai solicitate. Dacă în cazul scheletului pot exista excepții care îi fac pe unii oameni niște uriași, în cazul organelor, limita estre strictă. Un om de statura lui Sultan Kosen are organe interne de aceeași mărime ca ale unui om cu statură obișnuită. Imaginează-ți cât sânge trebuie să pompeze acea inimă într-un corp de 2,47 metri înălțime.
De asemenea, evoluția speciilor este influențată și de factorii de mediu, de nutriție și de îngrijirea medicală. De aceea nordicii tind să fie mai înalți, datorită mediului rece care, de-a lungul milioanelor de ani, a obligat genomul oamenilor din acele regiuni polare și subpolare să crească atât cât este nevoie pentru a supraviețui. Un corp mic, pricăjit, ca în cazul boșimanilor (Africa), n-ar avea nicio șansă să supraviețuiască iernilor aspre – organismul n-ar avea suficient sânge pentru a-l încălzi.
Oamenii din zonele calde și temperate au înălțimi medii. Faptul că aceștia sunt cei care domină lumea se poate datora și faptului că oamenii au ales să se stabilească în aceste regiuni, unde hrana nu era o problemă.
Evident, în toate cazurile există și excepții.
Când creștem cel mai rapid
În mod paradoxal, cea mai rapidă creștere pe care o are organismul uman nu este în adolescență, la pubertate, ci în primii 2 -3 ani de viață, începând cu stadiul de fetus. Cea mai rapidă creștere o avem cu toții în pântecul mamei. În doar nouă luni, devenim din… „nimic”, o ființă perfect funcțională, capabilă să supraviețuiască pe măsură ce e îngrijită de părinți.
Oamenii de știință spun că un fetus crește de până la 20 de ori mai rapid decât un copil de cinci ani. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, procesul creșterii încetinește, dar se oprește abia pe la 18 – 19 ani la fete (la unele mai devreme) și pe la 20 – 25 de ani în cazul băieților.
În momentul în care corpul ajunge la înălțimea predeterminată, un mecanism biologic numit senescență programată oprește genele responsabile pentru creștere. În cazul gigantismului, sunt eliberați prea mulți hormoni de creștere, iar procesul suferă întârziere, dar, în cele din urmă, se va opri și în cazul „uriașilor”.