Modalitatea inedită prin care experții vor să re-înghețe Oceanul Arctic

de: Teodora Tudosie
04 09. 2019

Schimbările climatice au efecte extrem de negative asupra planetei noastre, iar topirea gheții este unul dintre cele mai grave.

Oceanul Arctic se încălzește mai rapid ca niciodată, iar gheața se topește la un nivel alarmant.

O echipă de designeri din Indonezia a venit cu o idee radicală care ar putea rezolva problemele topirii ghețarilor și cea a încălzirii apelor oceanelor. În acest sens, aceștia propun lansarea în apele Oceanului Arctic a unor submarine care ar funcționa practic ca niște mașini de gheață.

Procesul prin care aceste submarine ar urma să producă gheață ar fi destul de simplu. În primul rând, o astfel de navă ar urma să fie scufundată pentru a-și umple „rezervorul” cu apă din ocean. Sarea ar urma să fie filtrată, ceea ce va crește punctul de răcire al apei cu -16 grade Celsius. În continuare, trapa se va închide, așa că apa va fi complet protejată de razele soarelui.

Astfel, în interval e o lună, acestea ar urma să producă ghețari în adevăratul sens al cuvântului. Vor avea dimensiuni până la 25 metri lățime și cinci metri grosime. De asemenea, ghețarii formați în Arctic vor avea și o formă hexagonală, ceea ce le va permite să se unească mai ușor unii cu ceilalți, pentru a forma structuri mai mari, spun cercetătorii.

Cât de posibilă va fi re-înghețarea Oceanului Arctic

Rezolvarea problemei nu este nici pe departe una simplă, iar soluțiile cu care unii experți vin sunt extrem de inventive. Întrebarea este dacă acestea vor da totuși rezultate.

În acest sens, există totuși și anumite limite. Andrew Shepherd, profesor la Leeds University, spune că procesul este unul destul de dificil. Acesta estimează că înlocuirea gheții polare în ritmul în care aceasta se topește de vreo 40 de ani ar avea nevoie de aproximativ 10 milioane de astfel de submarine.

Pe de altă parte, acesta este de acord că dacă suficientă gheață va fi creată în Oceanul Arctic, temperatura planetei va putea fi totuși scăzută.