În loc de mașini electrice, Amazon vrea motostivuitoare autonome

de: Alexandru Puiu
12 01. 2019

Amazon este una dintre cele mai bogate companii din lume, iar o parte semnificativă din profitul său este derivat din eficientizarea livrărilor din depozitele gigantice. De aceea, investițiile în motostivuitoare autonome nu sunt ciudate.

Partea de logistică a Amazon este una dintre cele mai bine puse la punct din lume. Modul în care roboții identifică produsele în depozite, iar angajații facilitează procesul de ambalare și livrare e remarcabil. Condițiile de lucru pentru muncitori și ritmul continuă să fie terifiante în cele mai multe astfel de hale, dar gigantul american preferă să facă investiții în eliminarea angajaților umani, decât să le facă acestora viața mai ușoară.

În acest sens, oficialii Amazon au făcut public un proiect de anvergură referitor la dezvoltarea de motostivuitoare autonome care să activeze în depozitele sale. La ora actuală, vorbim de o investiție într-o companie responsabilă de astfel tehnologii, dar dacă lucrurile merg bine, firma respectivă va deveni probabil o proprietate a lui Jeff Bezos.

Contractul pentru dezvoltare de motostivuitoare inteligente a fost încheiat cu Balyo, o companie specializată pe robotică de depozite din Franța. Amazon are deja o serie de roboți în depozitele sale, dar aceia nu sunt capabili de preluarea și manipularea unor colete de dimensiuni foarte generoase. Respectivii roboți au fost dezvoltați de Kiva System, o altă afacere care a intrat în portofoliul Amazon în 2012 contra sumei de 775 de milioane de dolari.

Directorul general al Balyo este foarte încântat de înțelegerea cu Amazon și este încrezător că se va reflecta într-o serie importantă de oportunități de dezvoltare. Contractul inițial a fost semnat pe o perioadă de șapte ani între Bezos și Fabien Bardinet de la Balyo pentru achiziția de 29% din acțiunnile dezvoltatorului de soluții robotice.

Dacă proiectul va evolua în direcția potrivită, motostivuitoarele autonome ar putea avea aplicabilitate în cazul mai multor companii, nu doar la Amazon. Ca urmare, investiția generoasă ar putea fi recuperată din vânzarea tehnologiei către terți.