Gaura neagră care ajută stele să crească, în loc să le înghită

de: Teodora Tudosie
02 12. 2019

Găurile negre sunt corpurile cerești care, de obicei, cauzează „pagube” în Univers, dar oamenii de știință au descoperit gaura neagră care are un scop benefic.

În general, găurile negre sunt forțe distructive în Univers. Sunt obiecte extrem de dense din spațiu, din care nu poate scăpa nicio lumină. Gravitația acestora este atât de puternică încât e capabilă să absoarbă orice material trece pe lângă ea. Totuși, cercetătorii au descoperit o gaură neagră care face exact opusul: în loc să distrugă stelele, le ajută să crească.

Astronomii au descoperit, cu ajutorul Chandra X-ray Observatory al NASA, o gaură neagră în centrul unei galaxii localizate la 9.9 miliarde ani-lumină de Pământ. Respectiva galaxie are, la rândul ei, șapte vecini galactici.

Anerior, oamenii de știință au detectat cu ajutorul uni alt telescop o emisie impresionantă de unde radio care ar fi provenit dintr-un jet de particule pline de energie care s-ar fi întins pe milioane de ani-lumină. Astfel, astronomii au ajuns la concluzia că respectiva gaură neagră ar fi fost sursa acestui jet de particule.

Gaura neagră care contribuie la formarea stelelor

Explicația este destul de simplă: În timp ce devorează tot se invește în calea forței sale gravitaționale, eliberează jeturi de materie pline de energie care aruncă particule cu viteza luminii.

De asemenea, Chandra a detectat un nor de raze X lângă un capăt al jetului. Acestea ar fi rămășițele din momentul în care o bulă de gaz fierbinte a fost încălzită de particule din jet, când s-au amestecat cu altă materie. Cercetătorii au stabilit că gigantica bulă de gaz s-a extins și s-a deplasat prin patru galaxii vecine.

În timpul deplasării prin galaxii, gazul rece ar fi pătruns în interiorul lor. Această interacțiune ar fi permis formarea mai multor stele, care se alimentează cu gazul rece. Cercetătorii cred că formarea stelelor este de două până la cinci ori mai mare în aceste galaxii.