Femeia care și-a donat corpul științei ne arată că veșnicia există și așa

Susan Potter a vrut ca, după moartea sa, cadavrul să fie folosit în scop științific, pentru a contribui la educarea studenților la medicină. Ea știa în detalii amănunțite ce se va întâmpla cu corpul ei după moarte, în procesul transformării cadavrului uman într-unul digital.

În 2000, o femeie de 72 de ani suna la biroul dr. Victor Spitzer, director al Center for Human Simulation din cadrul Universității din Colorado. Atunci, i-a spus asistentului de cercetare care a răspuns la telefon: „Sunt Sue Potter, am citit despre proiectul Visible Human în ziar și vreau să-mi donez corpul.”

Ceea ce aceasta cerea, de fapt, era ca, după moartea naturală, corpul său să fie tăiat în secțiuni subțiri care urmau să fie fotografiate și digitalizate pentru a crea o imagine nemuritoare online a cadavrului, care ar contribui la îmbunătățirea instruirii studenților la medicină.

Potrivit lui Cathy Newman, cea care a documentat întreaga poveste pentru National Geographic, povestea lui Susan Potter este „despre o relație între doi oameni: un om de știință cu viziunea de a crea o versiune a secolului 21 a Anatomiei lui Gray și o femeie care s-a oferit voluntar pentru un proiect care putea fi realizat abia după moartea sa.”

Proiectul Visible Human

Proiectul Visible Human este un efort prin care se urmărește crearea de cadavre digitale pe care studenții să le poată diseca direct pe ecranele computerelor, de ori de câte ori vor. Scopul proiectului este să ofere resurse care ar putea fi utilizate pentru a studia anatomia feminină și masculină în detalii mai mari decât cele oferite de cadavre adevărate, în carne și oase. Astfel, doar cu o mișcare a mouse-ului, poți da mușchiul la o parte pentru a ajunge la schelet.

În 1991, o echipă condusă de Victor Spitzer a primit o bursă de 720.000 de dolari pentru a porni proiectul. Pe scurt, echipa lui Spitzer urma să felieze cadavre în secțiuni groase de până într-un milimetru și să le fotografieze pe fiecare în parte astfel încât imaginile să poată fi asamblate într-un compendiu al anatomiei umane.

A durat doi ani până să găsească primul cadavru. Corpul trebuia să îndeplinească anumite caracteristici; trebuia să fie proaspăt, să măsoare mai puțin de 180 cm și să nu fi suferit traume sau alte operații în trecut. Și-a îndreptat atenția către condamnații la moarte, unde a găsit un bărbat de 39 de ani condamnat pentru crimă și executat cu injecția letală. Corpul acestuia a fost tăiat în 2.000 de secțiuni pe care Spitzer le-a digitalizat.

Cadavrul de sex feminin pe care echipa de cercetători l-a găsit a fost al unei femei de 59 de ani care a murit de o boală la inimă. Corpul acesteia a fost secționat în 5.000 de părți cu o grosime de doar 0.33 de milimetri. Acestea au fost primele cadavre umane digitalizate și de aici s-a inspirat și Susan Potter.

Cum a început totul

Susan Potter s-a născut în 1927 în Leipzig, Germania, de unde a emigrat la New York după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu, s-a mutat în Denver, Colorado, unde l-a cunoscut pe cel care avea să îi secționeze, ani mai târziu, cadavrul în zeci de mii de felii.

În 2000, Susan Potter a sunat la biroul lui Victor Spitzer când și-a anunțat dorința de a participa la proiectul acestuia, Visible Human, donându-și corpul științei. Când s-a înscris în proiectul lui Spitzer, ea a crezut că va muri în aproximativ un an. În schimb, a trăit pentru încă 15.

Inițial, Spitzer nu a fost interesat și i-a spus că nu corespunde criteriilor pentru a putea participa; Proiectul Visible Human era despre disecarea corpurilor normale și sănătoase. Corpul femeii fusese însă deformat din cauza mai multor probleme medicale, ea suferise o dublă mastectomie, avusese un melanom, o operație pe coloană, diabet, o înlocuire de șold și ulcer. Din cauza unui accident de mașină, lui Susan îi era dificil să meargă, așa că folosea un scaun cu rotile motorizat.

Victor Spitzer și-a dat apoi seama că, de fapt, de cele mai multe ori, medicii au de-a face cu probleme exact ca cele ale lui Susan, iar un corp bolnav ar putea servi drept o resursă chiar mai bună pentru studiu. Susan Potter a insistat chiar să viziteze laboratorul în care corpul ei urma să fie secționat și a cerut să i se explice și să i se arate exact cum se va derula tot procesul.

Moartea lui Susan Potter și nașterea cadavrului digital

După ce a murit de penumonie la vârsta de 87 de ani, în 2015, cadavrul său de 1,55 m a fost înghețat și transportat către laboratorul de cercetare unde urma să fie secționat în numele științei.

Dar spre deosebire de cadavrele anterioare din cadrul proiectului, cel al lui Susan Potter va veni însoțit de videoclipuri în care femeia vorbește despre viața, bolile și deciziile medicale care au lăsat semne pe corpul său. Astfel, studenții la medicină pot vedea cadavrul în timp ce îi ascultă poveștile. Susan le poate povesti ea însăși despre operația la coloană sau despre mastectomie, pentru o experiență cât mai reală.

Corpul lui Susan Potter a fost tăiat, în 2017, 27.000 de secțiuni de 63 de microni, în 60 de zile. Urmează apoi procesul de conturare a fiecărei părți din corp, prin care scheletul, nervii, musculatura și organele să fie evidențiate în detaliu, proces care durează vreo doi sau trei ani.

Povestea completă e pe site-ul National Geographic