De ce Disney și alte studiouri ar trebui să lanseze cât mai multe remake-uri

Disney a descoperit că remake-urile sunt o cale sigură de a atrage audiențele în cinematografe. Aici e vorba atât de adulții nostalgici, cât și de copiii curioși. Tocmai de aceea, nu ar trebui să fie o surpriză că apar tot mai multe de la un an la altul.

E o ocazie pentru adulți să se bucure de filme cu care au crescut, dar văzute acum dintr-o perspectivă proaspătă. Pentru copii e o ocazie să descopere povești fascinante pe marile ecrane. Dar totul a devenit un fiasco total. S-au format două tabere. Cei care urăsc puternic ideea de remake-uri (uneori doar ideea, nici nu trebuie să se uite la ele) și cei care apreciază remake-urile pentru ceea ce sunt.

După cum poate ai observat, în ultimii ani Disney a tot lansat remake-uri live-action la filmele clasice cu care au crescut majoritatea oamenilor născuți înainte de 2000. „Alice in Wonderland”, „Cinderella”, „The Jungle Book”, „Beauty and the Beast”, „Dumbo„, „Kim Possible” și „Aladdin” sunt câteva.

Urmează „The Lion King” în cinematografe. Între timp a apărut trailer-ul la „Mulan” și s-a anunțat actrița care o va juca pe Ariel în „The Little Mermaid”. Disney are deja în plan să facă versiuni live-action și la „Snow White and the Seven Dwarfs”, „Peter Pan”, „Lady and the Tramp”, „The Hunchback of Notre Dame”, „Pinocchio”, „Lilo & Stitch” și probabil și alte filme.

Când te uiți pe lista de filme Disney live-action care s-au lansat și care se vor mai lansa, e puțin copleșitor. Se adună tot mai multe remake-uri, iar gurile rele spun că singurul scop al acestor filme îl reprezintă banii. Da, Disney vrea să facă bani din filmele pe care lansează – dar să fim serioș, ce studio de filme lucrează pro-bono, de dragul artei? Dacă cei de la Disney au găsit o formulă prin care hrănesc nevoia de nostalgie a oamenilor, trezesc interesul publicului tânăr și reușesc să facă și tone de bani în același timp, atunci bravo lor, sunt băieți deștepți.

Argumentul acesta cu banii reprezintă doar o scuză de suprafață pentru care adulții care, deși au trecut de mult timp de perioada copilăriei, nu pot accepta că lumea nu poate rămâne blocată în trecut de dragul lor.

Remake-urile sunt o șansă pentru Disney să îmbunătățească propriile creații

Animațiile 2D au farmecul lor, asta este indubitabil. Pentru mulți dintre noi, ele reprezintă însăși copilăria. Dar, fie că ne place sau nu, ele reprezintă o artă pe patul de moarte. Noua generație de copii crește cu animații 3D și cu basme în care joacă actori reali. Nu e nimic greșit cu asta, poate doar dacă privești prin ochelarii roz ai nostalgiei.

Gusturile oamenilor se schimbă, lucru care mereu sapă un hău între generații, dar acest hău nu ar trebui să stea în calea celor de la Disney din a recrea povești clasice de care să se bucure atât copiii, cât și adulții.

Filme precum „Cinderella”, „Aladdin”, „Beauty and the Best” și „The Lion King” s-au bucurat de un succes imens la vremea lor – doar scena de dans din „Beauty and the Beast” a reprezentat o inovație în sine pentru vremea lansării. Ideea de a le reface cu actori reali – sau CGI de înaltă calitate, cum este cazul „The Lion King” – nu este deloc rea, dacă o privești obiectiv.

Un remake nu ucide originalul, ci doar îi onorează moștenirea, îl readuce în atenția publicului și îi asigură locul în memoria colectivă pentru cât mai mult timp. Ce este rău cu acest lucru? Iar uneori, acesta poate aduce ceva nou, pe care originalul nu îl avea – cum ar fi melodia „Speechless” din „Aladdin”, care probabil va câștiga Oscarul la anul pentru cea mai bună melodie originală dintr-un film.

Ba mai mult, remake-ul poate să depășească din punct de vedere tehnic originalul. Spre exemplu, „The Lion King” are șanse să fie o versiune chiar mai bună decât cea originală. Povestea este aceeași, deci din acest punct de vedere nimic nu poate merge prost. Dar CGI-ul face totul să pară mai real, mai aproape de tine. Desigur, Simba era simpatic în varianta originală din 1994, dar nici nu se compară cu cât de insuportabil de adorabil este în 2019. Iar dacă spui că nu e așa, te minți pe tine.

Versiunile live-action la poveștile clasice sunt o șansă pentru noua generație să trăiască magia basmelor

De la un an la altul, apar o grămadă de filme animate pe marile ecrane. Cu o paletă atât de largă de filme din care să aleagă, copiii de acum vor fi poate prea puțin interesați să se uite pe laptop sau pe tabletă la filmele de animație care au apărut pe vremea când părinții și bunicii lor erau tineri, doar pentru că aceștia din urmă sunt prea căpoși să înțeleagă că lumea evoluează și nu stă pe loc pentru ei.

Mulțumită variantelor live-action a filmelor Disney, generația actuală se poate bucura de basme prinzând viață pe marile ecrane. Poate că o parte din oamenii care au crescut cu variantele originale ale filmelor Disney nu simt aceeași magie revăzându-le într-un format realist, dar copiii care văd pentru prima oară aceste povești pe marile ecrane trec prin același carusel de emoții și fantezie prin care au trecut acei oameni la vremea lor.

Tocmai de aceea, hate-ul pe care îl aruncă mulți asupra remake-urilor nu este nimic mai mult decât egoism mascat, pretențiozitate ridicolă și lipsa acceptării că timpul nu stă în loc pentru nimeni.

Ceea ce este amuzant este că cei care urăsc remake-urile Disney sunt absolut convinși că acestea nu vor trece testul timpului. Dincolo de faptul că nimeni nu poate prezice acest lucru, e ridicol să crezi că singura opinie care contează e a ta. Copiii și adolescenții din generația actuală au propriile creiere, așa că ei vor decide dacă își vor aminti de aceste filme cu dulce nostalgie peste zece ani sau dacă le vor uita complet.

Aș vrea să trăiesc într-o lume în care filmele originale Disney și remake-urile să poată coexista fără să declanșeze crize de isterie în rândul audiențelor. Personal, voi continua să mă bucur atât de filmele Disney clasice cu care am crescut, cât și de versiunile noi, pentru că fiecare din ele oferă ceva diferit și fermecător – iar dacă asta este greșit, atunci nu vreau să fac ceea ce este corect.