Apple a decis ce iPhone lansează în 2019: cum se numește noul telefon

de: Florin Cașotă
24 05. 2019

Acestea sunt denumirile oficiale ale viitoarelor smartphone-uri Apple. Compania pregătește lansarea a trei modele de iPhone.

Denumirile noilor modele iPhone au ajuns să fie făcute publice datorită înregistrării acestora în baza de date a Eurasian Economic Comission.

Așadar, Apple renunță la numerele latine în dauna celor arabe și următorul smartphone Apple se va numi iPhone 11. Vom avea de asemenea, iPhone 11 Max și iPhone XR 2. Fiecare dintre aceste modele va fi disponibil în trei versiuni. Numele de înregistrare sunt următoarele: A2111, A2160, A2161, A2215, A2216, A2217, A2218, A2219, A2220, A2221 și A2223.

Este foarte posibil ca aceste denumiri să facă referire la modelele cu opțiuni diferite a spațiului de stocare (de la 64 GB până la 512 GB). Cele cu A21 sunt probabil cele trei modele cu diferite opțiuni de spațiu de stocare ale XR 2. Denumirile cu A22 sunt probabil trei configurații de iPhone 11, trei configurații de iPhone 11 Max și alte două configurații necunoscute (probabil pentru anumite piețe)

Ce știm despre iPhone 11, iPhone 11 MAX și iPhone XR 2

Versiunea de bază va avea un display OLED de 5,8 inci, varianta Max vine cu un ecran OLED de 6,5 inci, iar iPhone XR 2 este echipat cu un display LCD de 6,1 inci. De asemenea, bateriile de pe noile iPhone-uri vor fi mai mari și este posibil ca iPhone 11 și iPhone 11 Max să poată încărca wireless un alt gadget (AirPods, de exemplu).

Telefoanele Apple ar veni și cu o tehnologie nouă numită Ultra Wideband ce face posibilă o localizare mai precisă în interiorul clădirilor a utilizatorului. Ar putea fi util pentru mall-uri, birouri și așa mai departe.

O altă schimbare va avea loc la departamentul foto. iPhone 11 și iPhone 11 Max vor avea un sistem foto format din trei senzori (principal, ultra wide și telefoto), iar XR 2 va moșteni cele două camere de pe iPhone Xs.

Ce nu se schimbă, din păcate, este designul telefonului. iPhone-urile din 2019 vor fi foarte asemănătoare cu iPhone X, lansat în urmă cu doi ani. Smartphone-urile Apple vor avea aceleași ecran decupat, margini negre groase, iar pe spate, sistemul foto ar fi amplasat într-un pătrat care iese în relief din carcasă.