De ce Luna este cenușie, dar o vezi colorată de pe Pământ
Luna este cenușie, dacă e să te iei după imaginile făcute de astronauți. De pe Pământ, satelitul nostru natural pare să fie mai colorat, dar e doar o iluzie produsă de lumină și de alți factori.
Luna i-a fascinat pe oamenii din toate timpurile. Probabil și oamenii preistorici contemplau în nopțile senine satelitul natural al Pământului, chiar dacă nu aveau niciun habar despre lucrul la care se uitau.
Dar, chiar dacă azi pretindem că știm mult mai multe decât cei din trecut despre spațiu, tot există câteva detalii „misterioase”. De exemplu, te-ai întrebat vreodată de ce Luna este cenușie și de ce pare altfel dacă o privești de pe Pământ cu ochiul liber?
Știm că Luna are cam două nuanțe de gri datorită imaginilor realizate în timpul misiunilor Apollo. Unii, la fel de „luminați” ca adepții Pământului plat, cred că ne manipulează NASA și că Luna și Terra, de fapt, arată altfel. Nu le da atenție. Nu diferă cu mult față de cei din Evul Mediu care credeau că lupii/vârcolacii mușcă din Lună.
De ce Luna este gri
Este suficient să-ți cumperi un telescop bun sau un aparat foto cu zoom optic foarte mare și ai să te convingi singur că Luna este cenușie.
Și este astfel datorită elementelor sale chimice care o compun. Satelitul natural al Terrei nu este format din prea multe elemente grele. Elementele tranziționale ca fierul, sunt foarte puține în scoarța selenară, ceea ce înseamnă că rocile care nu-s formate din aceste metale de tranziție tind să aibă o nuanță albicioasă sau o culoare deschisă.
Metalele ușoare „pierd” electroni atunci când formează compuși, lăsând spații între nivelurile de energie care le țin laolaltă. Aceste spații absorb lumină și, cu cât sunt mai mari, nu devin neapărat mai luminoase, dar par să aibă o culoare mai deschisă.
Cam așa se explică, pe scurt, motivul pentru care Luna este gri, iar Terra sau Marte, cu multe metale grele, iar la noi, plante, oceane și atmosferă, au culori variate, văzute din spațiu.
De ce, uneori, Luna pare colorată
De altfel, în scoarța selenară se regăsesc elemente precum magneziu, fier (în cantități mai mici), calciu, aluminiu, oxigen, silicon, feldspat (mineral) și piroxeni (minerale din grupa silicaților). Ca urmare a faptului că Luna nu are atmosferă, nici ape, nuanțele cenușii sunt cu atât mai evidente…cel puțin în spațiu.
Privită însă cu ochiul liber de pe Pământ, Luna pare mai colorată, fie cu o nuanță gălbuie, fie maronie, iar alteori, roșiatică (precum în timpul eclipselor) sau albăstruie. În realitate, totul ține de reflexia luminii Soarelui. Aici, mai intervin și factorii de mediu de pe Pământ.
Atmosfera, cu stratul de ozon, precum și pulberile și poluarea contribuie semnificativ la „colorarea” Lunii. Și, să nu uităm că variază și în funcție de anotimp și de locația de pe Pământ.