Dacia face vânzări record, dar România tot e un fel de „cimitirul” SH al Europei
Un număr record de înmatriculări de autoturisme noi Dacia a fost înregistrat încă din prima lună a anului 2019. Mașinile românești încă sunt foarte populare, dar tot suntem țara mașinilor second-hand, al căror număr e în continuare mai mare decât al celor noi.
În alte articole similare am menționat că 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru marca românească, dar compania a continuat să ocupe poziția dominantă și la începutul lui 2019.
De zece ani n-au mai fost înmatriculate atât de multe mașini la începutul unui an, într-o singură lună. A devansat cu 19% valoarea automobilelor Dacia înmatriculate în aceeași perioadă în 2017.
Au fost înscrise în circulație 5.267 de autoturisme Dacia, cu 45.78% mai multe decât cele înmatriculate în ianuarie 2018. Desigur, achizițiile au fost făcute în luna decembrie a anului trecut, dar tot este o valoare mare față de anii precedenți.
Și, evident, dacă celor de la Dacia le merge bine, e valabil și pentru Renault, care, de asemenea, a avut o creștere spectaculoasă (70%) față de aceeași perioadă de anul trecut – au fost înmatriculate 1.231 de mașini Renault.
Volkswagen, în scădere față de Dacia
Și anumite mărci de import au cunoscut o creștere a numărului de automobile înmatriculate în România, cum ar fi Toyota și Nissan, dar nu la fel se poate spune și despre Volkswagen, care, într-una din rarele ocazii, a înregistrat o scădere neașteptată. Doar 790 de modele Volkswagen au fost înscrise în circulație în luna ianuarie 2019. Alte mărci care au suferit un regres sunt Opel (-24,8%), Mercedes-Benz (-29,5%) și Kia (-43%).
După cum o să vezi în tabelul de mai jos, cel mai căutat model al brandului de la Mioveni a fost din nou Logan, primul în clasament, urmat apoi de Duster, dar și de Dacia Sandero. Imediat sub marca de românească se situează Renault Clio, iar apoi Skoda Octavia, care e în continuare foarte căutată datorită performanțelor oferite.
Totuși, numărul autoturismelor noi din România crește timid. Mașinile second-hand încă dețin supremația. În ianuarie 2019, au fost înmatriculate 36.126 de modele, cu aproape 8% mai puține decât cele de anul trecut, din aceeași perioadă.
Este o scădere, dar tot sunt extrem de numeroase. Nu trebuie însă neglijat faptul că prețul automobilelor noi a crescut de la an la an, dar și tehnologia lor s-a îmbunătățit.
Românii nu prea mai sunt tentați să ceară un împrumut la bancă pentru a-și lua o mașină nou, așa că preferă să cumpere cu „banii jos” una second-hand, care nu e nici Dacia.
Iată mai jos topul celor mai înmatriculate mașini noi în luna ianuarie 2019:
Automobil |
Număr de unități înmatriculate |
Dacia Logan |
3.104 |
Dacia Duster |
1.012 |
Dacia Sandero |
810 |
Renault Clio |
535 |
Skoda Octavia |
454 |
Nissan Qashqai |
351 |
Renault Megane |
346 |
Ford Focus |
299 |
Ford EcoSport |
278 |
Dacia Dokker |
225 |