Dacia Duster, cu motor 1.0 TCe, model nou pe piața autovehiculelor. De ce e special și merită toată atenția

de: PLAYTECH
09 08. 2019

Veste bună pentru iubitorii Dacia Duster! Noul model Duster, cu cel mai mic motor, poate fi comandat și în România. Motorul are aproximativ 1.000 cmc capacitate și 100 de cai-putere, iar prețul din România diferă de cel din alte țări din Europa. Iată ce trebuie să știi înainte de a achiziționa modelul Dacia Duster cu noul motor 1.0 TCe!

Ce trebuie să ai în vedere înainte de a cumpăra Dacia Duster cu cel mai mic motor

Dacia Duster cu cel mai mic motor poate fi comandat și de șoferii români. Cu toate astea, înainte de a face această achiziție, conducătorii auto trebuie să știe că prețul acestui model cu motor 1.0 TCe, în România, diferă de prețul la care poate fi găsit în alte țări europene.

Motorul, care are aproximativ 1.000 cmc capacitate și 100 de cai-putere, respectă normele de poluare aflate în vigoare și, în plus, are un consum redus de carburant. Fabricarea celui mai mic motor Dacia a început încă de anul trecut, iar Duster este primul model care beneficiază de el.

Cât costă Dacia Duster cu cel mai mic motor

În România, prețul de pornire al acestui model este de 13.550 de euro, iar în alte țări din Europa, prețul de pornire al acestui model este mai mic. De exemplu, în Germania, prețul începe de la 11.490 de euro, în Spania, de la 12.800 de euro, în Marea Britanie de la 11.930 euro, iar în Franța, de la 12.490 de euro.

Noul motor 1.0TCe 100 este cel mai mic motor Dacia Duster

În plus, în aceste țări, versiunea standard, la acei bani, are echiparea Access, mai bună decât versiunea Essential. În România, poți să iei Dacia Duster cu motorul entry-level și în versiunea Comfort, dar prețul pornește de la 14.600 de euro. Aceeași versiune, În Germania, este 13.900 euro, în Marea Britanie 14.540 euro, în Franța puține peste 16.000 de euro, iar în Spania, 14.450 euro.