Clasamentul în care România e peste America la capitolul tehnologie
România nu e cunoscută drept țara care dă tonul în materie de inovație tehnologică. Totuși, a reușit să întreacă Statele Unite într-un clasament din acest domeniu.
Mulți experți susțin că Statele Unite dau tonul atunci când vine vorba de cele mai noi tehnologii. Americanii au, într-adevăr, specialiști și inovația vine, de multe ori, de peste ocean. Dar asta nu înseamnă că nu există capitole la care SUA sunt întrecute.
Și nu doar de țări mari din Europa, precum Franța și Germania sau de alte vârfuri de prin Asia – cum ar fi Japonia. Americanii stau mult mai prost decât România într-un top referitor la calitatea imaginii video de pe dispozitivele mobile. O analiză OpenSignal arată că SUA reprezintă singura națiune din G7 care e întrecută de ceilalți membri la acest capitol.
Și chiar și România e plasată mai sus.
Cum „se vede” în România în comparație cu Statele Unite
Pentru a realiza acest clasament, autorii au ținut cont de mai mulți factori printre care calitatea imaginilor și timpul de încărcare al unui video. Pe baza scorurilor obținute de fiecare țară, s-a ajuns la concluzia că topul calității video e condus de cinci țări europene: Norvegia, Cehia, Austria, Danemarca și Ungaria.
Statele Unite ale Americii sunt abia pe locul 68 în acest top, poziție situată între țări precum Kârgâzstan și Kazachstan. România se află locul 37, după Uruguay, dar în fața Irlandei.
Există și câteva cauze pentru care americanii sunt atât de jos. Una dintre ele ar fi că, peste ocean, consumul este foarte mare, iar spectrul limitat. Poate că, odată cu apariția 5G, lucrurile se vor mai schimba. Pentru că acest studiu arată că ar fi nevoie de o nouă rețea de date mobile și de o nouă infrastructură, care să satisfacă nevoile de consum ale americanilor.
Analiza OpenSignal’s privind calitatea video din țările analizate se bazează pe datele culese de la peste 37 de dispozitive.