Cine a rămas fără WhatsApp după Anul Nou: Mai multe telefoane Nokia sunt afectate

de: Alexandru Puiu
03 01. 2019

În cazul în care ești în continuare utilizator al unui telefon inteligent clasic de la Nokia, în ultimele zile, s-ar putea să fi rămas fără WhatApp.

WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie instant pentru telefoane. Suportă o varietate foarte mare de platforme și funcționează perfect chiar și dacă nu ai un model recent de iPhone, Samsung sau Huawei. Ocazional însă, creatorii platformei încetează suportul pentru anumite sisteme de operare.

Chiar dacă vestea respectivă nu este îmbucurătoare, niciodată nu vine din senin, ci împreună cu avertismente pe parcursul mai multor ani. De această dată, cei care au avut de suferit au fost utilizatorii de telefoane Nokia Series 40 sau S40.

Cele mai populare smartphone-uri Nokia lansate de-a lungul anilor, înainte de tranziția la Windows Phone, au fost cele cu Symbian S60. Suportul pentru acel sistem de operare a fost încetat la mijlocul lui 2017. Încă de pe atunci, se știa că suportul pentru aparatele cu S40 va fi oprit pe 31 decembrie 2018. Asta înseamnă că, în cazul în care ești utilizator al unui asemenea gadget, nu mai poți folosi WhatsApp.

Terminalele din piață de la această oră rulează pe o varietate foarte mare de platforme. Unele dintre ele fac parte din familia Series 30 sau 30+. Altele, precum Nokia 8110 4G funcționează cu Kai OS. Găsești Yun OS pe cea mai nouă iterație de Nokia 3310 cu conectivitate 4G. Telefoane precum Nokia 3310 3G sunt descrise doar ca rulând Smart Feature OS.

WhatsApp va continua să ruleze fără probleme pe gadgeturi precum Nokia 8110 4G și pe cele care vin preinstalate cu Kai OS.

Următorii utilizatori de smartphone-uri care vor rămâne fără WhatsApp sunt cei care utilizează un Android cu Gingerbread. Este vorba de versiunea 2.3.7 sau mai vechi. Împreună cu posesorii de iPhone-uri cu iOS 7, aceia nu vor mai putea să utilizeze WhatsApp începând cu 1 februarie 2020.