Ce este un TV MicroLED și de ce ai vrea un astfel de televizor

de: Florin Cașotă
07 01. 2019

Anul trecut, Samsung a rupt gura târgului (CES 2018) cu un televizor imens cu o diagonală de 146 inci. Tot atunci a introdus și tehnologia MicroLED. Anul acesta, tot la CES, 2019 de data acesta, Samsung a venit cu un TV MicroLED și mai mare, de 219 inci. Dar ce este MicroLED și ai vrea un asemenea televizor?

Ajunși la CES 2018, cei de la Samsung au vrut să spargă topurile și au venit cu un televizor imens, pe care l-au denumit destul de sugestiv, ”The Wall”, sau ”Zidul”. Având în vedere că ai de-a face cu o diagonală de 146 de inci (3,7 metri), numele e destul de potrivit.

Au crescut miza și acum, TV-ul a a juns la 219 inci, adică 5,5 metri. Ar trebui să locuiești într-o hală industrială să ai loc pentru un asemenea televizor. Totuși, nu totu-i despre mărime. Mai important este tehnologia din spate, MicroLED. Ce este acestă tehnologie, de ce te-ar interesa și cât de bun este un televizor Samsung MicroLED?

Tehnologia MicroLED este a Samsung și are câteva lucruri în comun cu tehnologia OLED. Televizoare LED din prezent sunt iluminate din spate astfel încât LED-urile să producă culorile. Totuși, acestă tehnică nu este ideală pentru că nu produce cel mai bun contrast (negrul nu este negru și nici albul alb) și pentru că există acele tuburi de iluminare crește și grosimea televizorului.

Oricum, industria pare a se îndrepta spre eliminarea iluminării secundare. Un răspuns pentru eliminarea iluminării cu tuburi este tehnologia OLED în care fie care pixel se aprinde individual datorită unei diote emițătoare de lumină organică. Atunci când un pixel trebuie să fie negru acesta nu se aprinde și chiar este negru. Înțelegi ideea.

La fel ca panourile actuale OLED, noile display-uri MicroLED beneficiază de sub-pixeli care își produc propria lumină, eliminând astfel nevoia de o iluminare secundară, din spate. Spre deosebire de OLED, iluminarea aici se realiează de niște led-uri non-organice foarte mici (micro), adică trei pe pixel. Asta înseamnă că fiecare pixel poate fi oprit individual sau să afișeze altă culoare. Asta înseamnă un control desăvârșit asupra contrastului și asupra culorilor.

Datorită similitudinilor, tehnologia MicroLED este văzută ca o rivală pentru televizoarele OLED de pe piață.

Care sunt avantajele MicroLED în fața OLED?

Tot ceea ce v-am spus OLED face deja. LG, Sony și alții au deja pe piață televizoare cu culori și un contrast superb așa că de ce te-ar interesa ce aduce Samsung? Ei bine, primul avantaj al MicroLED este în termeni de luminozitate. OLED-ul poate ajunge un punct de luminozitate maximă de 1000 de niți. Samsung spune că TV-ul lor MicroLED poate atinge o luminozitate de 4000 de niți, iar în viitor acestă valoare poate ajunge la 10.000.

În teorie, asta ar însemna că MicroLED-ul ar fi mai bun decât OLED-ul pentru vizionarea de evenimente sportive etc.

Un alt doilea avantaj este durata de viață. OLED-ul pentru că este compus din elemente organice astfel imaginea se degradează de-a lungul timpului, pixelii se sting. Asta nu înseamnă că dacă te uiți la toate filmele din The Lord of the Rings o să-ți strici televizorul OLED, ci că în câțiva ani este posibil să ai anumite probleme cu el.

Samsung susține că TV-ul MicroLED poate funcționa fără probleme timp de 100.000 de ore, adică peste 11 ani de funcționare non-stop.

Un al treilea avantaj al MicroLED este consumul redus de energie. Nu este nevoie de niciun filtru de culoare, nu există nimic între LED-uri și ochii tăi, iar asta face ca imaginea să strălucească fără prea mult consum energetic. De asemenea, MicroLED-urile ar fi mai rentabile de produs, pe termen lung, și asta înseamnă un cost mai redus decât cel al OLED-ului.

Marele dezavantaj pentru Samsung este că astfel de televizoare nu sunt ușor de produs în prezent. Administrarea atâtor elemente mici duce la un proces de producție mai lent și la un cost mare al televizorului, cel puțin inițial.

Înainte să-ți scoți banii din bancă pentru un TV MicroLED de la Samsung trebuie să știi că acesta este, deocamdată, destinat altui segment. Și pentru consumatori ar trebui să existe o variantă mai mică, însă va fi necesară o instalare a TV-ului făcută de profesioniști și de mentenanță. Adică nu va fi o opțiune pentru tine prea curând.

Prin 2020 vom putea spera la TV-uri MicroLED omenești de la Samsung cu diagonale de 75 de inci sau 100 de inci.