Cauza bolilor asociate cu țigările electronice și vaping-ul: s-a identificat substanța de evitat

de: Alexandru Puiu
23 12. 2019

Autoritățile americane au petrecut ultimele trei luni încercând să găsească principalul motiv al îmbolnăvirilor grave cauzate de țigările electronice. Acum, au un vinovat fără echivoc.

În urmă cu câteva luni, au făcut înconjurul lumii mai multe cazuri dramatice de îmbolnăviri cauzate de vaping, țigări electronice, dispozitive de încălzit tutun și alte gadgeturi echivalente. Acestea au fost localizate mai ales în Statele Unite și mai multe state au decis să introducă interdicții pentru comercializarea tuturor produselor din această categorie. Tot atunci, CDC (Center for Disease Control) a inițiat o investigație pentru găsirea vinovatului.

Conform concluziilor publicate în raportul CDC, principalul responsabil al problemelor grave de sănătate a plămânilor este acetatul de vitamina E. Această substanță pare să fie prezentă în multe țigări electronice, dispozitive de vaping și nu numai, ducând la afecțiunile cu EVALI.

Un studiu clinic publicat de curând a implicat analiza de mostre de la 51 de pacienți cu EVALI și 99 de pacienți sănătoși. În final, s-a ajuns la concluzia că bolnavii aveau acetat de vitamina E în lichidul lavajului bronhoalveolar în cazul a 49 din 51 de pacienți. Substanța nu a fost prezentă în lichidul BAL al persoanelor sănătoase.

Aceste concluzii nu sunt neapărat spectaculoase, în contextul speculațiilor din piață din ultimele luni. Oficialii CDC au vehiculat încă de acum o lungă faptul că vitamina E ar putea juca un rol important în afecțiunile cu EVALI. Ca referință, substanța este prezentă în țigările electronice datorită faptului că este utilizată în diluarea lichidului din anumite țigări electronice cu THC, dar și în alte dispozitive de vaping.

Vitamina E se mai găsește și în anumite alimente și produse cosmetice. Din câte se pare însă, nu are aceleași efecte când este înghițită sau aplicată pe piele. Probleme ies la iveală în momentul în care este inhalată. În finalul, numărul de cazuri de EVALI se află în scădere în SUA, dar noi cazuri sunt în continuare raportate săptămânal. Până la această oră, există 2506 bolnavi înregistrați și 54 de decedați.