Cât costă cea mai scumpă Dacia din România și cum arată modelul configurat. Ce dotări are

de: Daniel Ștefan
02 07. 2019

Cea mai scumpă Dacia din România, la momentul actual nu are un preț chiar atât de mare pe cât te-ai aștepta. Desigur, când vine vorba de prețuri, fiecare se raportează la ele diferit, pentru că este o opțiune personală. Eu am testat configuratorul online al companiei, pentru a vedea care este limita maximă la care urcă cei de la Mioveni, atunci când le ceri cea mai performantă mașină.

Indiscutabil că în 2019, prețurile sunt mult mai mari la Dacia față de cum erau în urmă cu doi sau trei ani, dar și tehnologiile fie s-au schimbat, fie au fost îmbunătățite. Compania de la Mioveni a împrumutat mult de la francezi și niponi, grație alianței economice Renault – Nissan, dar și de la nemți. Dacia a profitat la timp de ce a putut oferi Mercedes atunci când companiile încă mai colaborau la nivel tehnic.

Pentru un pasionat de mașini, partea cea mai frumoasă a acestei epoci este că îți poți configura singur viitorul automobil, chiar la brand pe site, fără să fii nevoit să mergi până la o reprezentanță, unde vei fi bombardat de laude și reclame la adresa tuturor modelelor pe care le au în gamă, până în momentul în care ajungi să nu mai știi ce vrei și ce-ți trebuie.

Cât costă cea mai scumpă Dacia din România: nu pot spune că e ieftină, dar o s-o vrei

Am testat configuratorul celor de la Dacia ca să văd cât m-ar costa cea mai scumpă mașină pe care o au ei în portofoliu. Să zicem că vreau un automobil ieftin, dar, în același timp, să fie și cel mai bun. În acest caz, indiscutabil, trebuie să te orientezi către Dacia Duster.

În mod surprinzător, nu versiunea Techroad este cea mai scumpă, ci mai nou apăruta SL Orange, acel model despre care am vorbit în acest articol. Prețul ei de pornire este 17.700 de euro, dacă îți convine configurația de bază, care nu e deloc de ignorat. Dacă, însă, ești pretențios, așa ca mine, poți începe să „diseci” configuratorul și să-ți pui pe mașină ce are compania mai bun în gamă.

Am setat cel mai puternic motor pe care l-a pus vreodată brandul pe mașinile sale și anume cel de 150 de cai-putere, pe benzină. Prețul a ajuns deja la aproape 19.900 de euro (vezi în imagine).

Ești pus apoi să-ți alegi culoarea mașinii. Gratuite sunt doar două nuanțe și, evident, nu sunt deloc atrăgătoare. Așa că am pus una dintre cele mai frumoase nuanțe, adică acel roșu cărămiziu (Rouge Fusion). Costă 300 de euro, iar prețul total al mașinii deja a sărit de 20.000 de euro.

Cea mai scumpă Dacia din România: arată superb și are tot ce-ți poate oferi brandul românesc

Vrei mai mult? Se poate. Compania are în portofoliu și tapițerie din piele neagră, pentru cei care vor un confort cât mai premium. Trebuie, însă, să mai scoți din buzunar 500 de euro, așa că prețul total ajunge la peste 20.600 de euro.

Într-un final, cea mai scumpă Dacia a ajuns să aibă un preț de 20.750 de euro. Poți accesa AICI link-ul unde o să găsești toate specificațiile tehnice și dotările adiționale. Ah, da, era să uit! E un Duster 4×4, desigur…măcar atât. Prin urmare, motorul TCe de 150 CP este, în sfârșit, disponibil și pe modelul cu tracțiune integrală.

Ți se pare un preț mare? Unul mic? Depinde de tine, nu există părere greșită la acest capitol. Dacă ar fi să compar cu prețurile aproape similare de la alte mărci și să pun în balanță ce oferă acestea, eu aș zice că e cam scump acest Duster. Dacă, totuși, ai o pasiune pentru marca noastră istorică, trebuie să pui bani serioși deoparte dacă vrei vârful de gamă. Ce să mai…mașina costă cât o casă.

Am testat configuratorul și pentru Sandero Stepway, iar aici, prețul a ajuns până la 14.850 de euro. Un preț mai rezonabil.